Eugen Teodorovici a făcut anunțul zilei: PSD vrea eliminarea acestor pensii

Eugen Teodorovici a făcut anunțul zilei: PSD vrea eliminarea acestor pensii
Publicat de Radu Andone la 15 decembrie 2019, 17:10

Eugen Teodorovici a spus ce urmărește PSD dar a vorbit și despre o iniţiativa legislativă prin care sunt taxate un anumit tip de pensii.

Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor în guvernarea PSD, a spus că partidul din care face parte susţine fie eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor militare, fie taxarea lor.

“Poziţia fermă a PSD este fie de a elimina pensiile speciale, cu excepţia pensiilor militare, fie de a le taxa prin acel proiect pe care l-am depus. Fie eliminare la pensii speciale, fie aprobarea proiectului pe care l-am depus”, a anunţat Teodorovici, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat ce se întâmplă cu pensiile aleşilor locali care ar intra în vigoare la 1 ianuarie.

“Este timp, până la finalul lunii decembrie, să se discute şi să fie un vot final, pe formă finală, pe una dintre cele două variante: fie se elimină pensiile speciale cu excepţia celor militare, fie se taxează conform acelui proiect depus în Parlament. Asta ajută şi actualul Guvern. De aici vor fi economisite sume importante pe care le poate folosi Guvernul pentru alte zone”.

Ce prevede proiectul lui Teodorovici

Trebuie amintit că Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă a senatorului PSD Eugen Teodorovici prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

De altfel, Teodorovici a spus că PNL plănuiește să treacă la reduceri masive de cheltuieli, inclusiv prin concedieri și tăieri de salarii și că economia României va intra în recesiune din 2020.

Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.