Seceta a lovit în această vară multe regiuni ale lumii: SUA, cel mai mare exportator de cereale din lume, a cunoscut cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani, reflectată în scăderea producţiei de porumb, grâu, soia etc. Producţia de porumb scade, în acest an, şi în UE; Australia, Rusia, Canada şi Uniunea Europeana înregistrează scăderi masive şi la producţia de grâu, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Recent, Departamentul American al Agriculturii (USDA) a revizuit în scădere estimările privind recolta şi rezervele globale de porumb şi de grâu din acest an.
“Piaţa materiilor prime alimentare are, ca orice piaţă, inclusiv o componentă speculativă; spre deosebire de alte sectoare însă, principiul "pur" al cererii şi ofertei are mult mai des rolul principal şi se reflectă mai limpede în preţ”, a precizat Victor Safta. Astfel, din cauza secetei, preţul grâului a ajuns, în iulie, la un nivel neatins din 2008; în trimestrul al doilea, preţul grâului a crescut cu 14,4% pe bursele internaţionale, iar în cel de-al treilea cu încă aproape 20%. În prima jumătate a lunii octombrie, cotaţia grâului a marcat însă o corecţie, scăzând cu cca 5,7%, întrucat preţurile ridicate au descurajat cererea şi consumul, exporturile de grâu american au scăzut, o serie de investitori şi-au închis poziţiile long (de cumpărare) etc. În ceea ce priveşte preţul porumbului, acesta a crescut pe bursele internaţionale cu aproape 19% în trimestrul al treilea; în primele două săptămâni din octombrie, cotaţia porumbului a înregistrat, la rândul său, o corecţie de cca 2,5%, un rol important în această evoluţie având condiţiile meteorologice din America de Sud care par a favoriza producţii viitoare bune. „În momentul de faţă însă, nu sunt premise pentru ca preţurile grâului şi porumbului să marcheze deprecieri majore şi să intre pe un palier mult inferior celui actual”, a aratat Victor Safta.
Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale şi al Băncii japoneze Nomura, România se află pe locul 12, la nivel mondial, la importul de produse agroalimentare. În luna septembrie, preţurile mărfurilor alimentare au crescut în România cu 2,3%, cu efecte inflaţioniste şi în cascadă în consecinţă. “Pentru ţările importatoare de diferite materii prime alimentare, lucrurile sunt mai grave inclusiv din cauza costurilor de transport crescute, preţul petrolului rămânând destul de aproape de maximul ultimelor luni; cel mai probabil, creşterile de preţuri vor continua să se resimtă în România”, a arătat Victor Safta.
ESTIMARE: Grâul și porumbul nu se vor ieftini
17 octombrie 2012, 18:13
Ultima modificare în 17 octombrie 2012, 21:13
“Pe termen mediu, grâul şi porumbul rămân pe un palier înalt de preţ pe bursele internaţionale, manifestând o volatilitate destul de ridicată; tendinţa de creştere a preţurilor ar putea fi limitată de incapacitatea "cererii" din piaţă de a răspunde unor cotaţii de preţ şi mai ridicate, precum şi de perspectivele viitoarelor recolte”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Stomatologia la stat: primul venit, singurul servit
- Dezvoltare pe verticală: OMV Petrom a devenit un producător important de energie electrică
- Cine este în cărţi pentru conducerea CSA
- Preşedintele CSA a fost revocat după doar un an de mandat
- Ni se pregătește o NOUĂ TAXĂ: Asigurarea obligatorie, colectată de Fisc?
- Mallul de pe fosta bază sportivă Spartac din Titan revine într-o nouă variantă. A treia
- O nouă turbină eoliană la CEZ România
- Spectrul marocan sperie românii de la Dacia
- SFATURI: La ce să te uiți atunci când alegi anvelope de iarnă
- Constantin: ”Nu le vom putea interzice străinilor să cumpere terenuri agricole în România”