Este o minciună! Cum au fost mințiți cei care au ieșit la pensie? Traian Băsescu dezvăluie totul

Este o minciună! Cum au fost mințiți cei care au ieșit la pensie? Traian Băsescu dezvăluie totul
Publicat de Valentina Drăgoi la 27 aprilie 2020, 13:15
Din cuprinsul articolului

Vești noi pentru pensionari. Fostul șef al statului, Traian Băsescu clarifică situația privind o eventuală creștere a pensiilor. Potrivit acestuia, în prezent, în buget nu sunt bani pentru pensii.

Astfel, fostul președinte a atras atenția că este exclusă o mărire a pensiilor, iar totul a fost o minciună.

„Este exclus să se poată mări pensiile cu 40%, va fi foarte greu și să le mărești cu 10%.

Domnii care au fost la Ministerul Muncii, plus actuala doamnă ministru ar trebui să fie cinstiți cu pensionarii și să le fi dat, de la 1 ianuarie, indexarea generată de inflație. Acești mincinoși n-au făcut minimul din ce trebuiau să facă și asta se întâmplă de 4 ani.”, a declarat Traian Băsescu la România Tv.

Nu există banii pentru pensii

Totodată, fostul șef al statului  a adăugat că în buget nu există bani pentru pensii, ci este doar „un desen în buget”, iar creșterea pensiilor în septembrie nu mai este posibilă.

„Creşterea pensiilor cu 40% este o aberaţie. În situaţia actuală nu este posibil. Cine este dispus să urască, să o facă. Această doamnă care e în Guvern (ministrul Muncii – n.r.) trebuie să înceteze să spună că are banii în buget. Îi spun eu, domniţă dragă, oi veni dumneata din societatea civilă, dar una e să ai în buget, alta să ai bani. Dumneata ai un desen în buget. Dezastru ar fi ca Orban şi Iohannis să se împrumute de bani să acopere pensii în loc să împrumute pentru relansarea economiei. Este exclus să se mărească cu 40%, cum e greu să se mărească şi cu 10%.

Ar trebui să fie cinstiţi cu pensionarii şi de la 1 ianuarie să le fi dat indexarea cu inflaţia. O fac pe cinstiţii şi pe luptătorii cu pensionarii, dar ultimii 3-4 miniştri şi-au bătut joc de pensionari. I-aş călca în picioare pentru tupeul cu care îi mint pe pensionari. Fiecărui pensionar i-ar fi crescut pensia cu 4-5%, dar aşa, ce au făcut, vă creştem în septembrie. Toţi au neruşinarea să îi mintă pe pensionari fără să ne dea o explicaţie de ce nu au dat de la 1 ianuarie inflaţia anului anterior”, a  adăugat Băsescu.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.