ESM nu mai are statut de creditor preferenţial pentru fondurile acordate Spaniei

ESM nu mai are statut de creditor preferenţial pentru fondurile acordate Spaniei
Publicat de CAPITAL la 29 iunie 2012, 10:04

Zona euro a decis vineri să modifice statutul Mecanismului european de stabilitate (MES) pentru fondurile acordate Madridului în vederea recapitalizării băncilor spaniole, au anunţat liderii zonei euro într-un comunicat.

Modificarea constă în eliminarea statutului de creditor preferenţial (seniority status) al ESM, fiind adoptată pentru a satisface pieţele financiare.

Până acum ESM beneficia de statutul de creditor preferenţial, lucru care îngrijora pieţele financiare deoarece însemna că în caz de intrare în incapacitate de plată a Spaniei rambursarea creditelor oferite de ESM ar fi avut prioritate, existând riscul să nu rămână suficiente fonduri pentru rambursarea deţinătorilor privaţi de obligaţiuni.

Liderii zonei euro au căzut de acord în noaptea de a joi spre vineri asupra punerii în aplicare, cel mai târziu la sfârşitul anului 2012, a unui mecansim care să permită recapitalizarea directă a băncilor, via fondurile EFSF şi ESM.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.