Donald Trump nu a precizat însă ce are în vedere când spune șantaj străin, potrivit dnevnik.bg

Președintele american a lăudat inițiativa “Trei Mări”, care unește Austria, Bulgaria, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Croația și Cehia. Potrivit spuselor sale, inițiativa se bazează pe echitate, deschidere și avantaj reciproc.

Un parteneriat deosebit

“Acesta este un parteneriat deosebit de important în domeniul energetic, care asigură o sursă viabilă de resurse energetice pentru Europa de Est și nu va fi supus amenințării unui șantaj din afară”, a mai spus Trump.

De asemenea, președintele SUA a spus că Washingtonul și Varșovia vor încheia un acord de cooperare pentru dezvoltarea energiei nucleare în Polonia. “Noi lucrăm pentru încheierea unui acord care să ajute construirea unor centrale nucleare în Polonia”, a declarat Trump.

Donald Trump trece la ofensivă

Într-un interviu acordat joi pentru Fox News, președintele Donald Trump l-a acuzat pe unul din liderii mişcării Black Lives Matter de apel la revoltă, comparând mișcarea cu una teroristă. „Este trădare, răzvrătire, revoltă!”, a scris președintele Trump pe Twitter.

„Este trădare, răzvrătire, revoltă!”, a transmis Donald Trump pe Twitter, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui filialei din New York a BLM, Hawk Newsome.

Newsome declarase miercuri că „dacă această ţară nu ne oferă ceea ce ne dorim, vom reduce acest sistem la cenuşă şi îl vom înlocui”. „Aş putea vorbi la figurat sau literal, este o chestiune de interpretare”, a adăugat el. Ulterior, acesta a eschivat prin a spune că nu încurajează revoltele, dar că nici nu le condamnă.

De la declanşarea revoltelor, răspunsul oferit de preşedintele Donald Trump a fost unul cât se poate de clar, lansând pe Twitter sloganul „Lege şi ordine!”.

Într-o serie de postări joi, președintele a transmis că protestatarii din New York au făcut apel la „a-i prăji ca pe slănină” pe poliţişti. „Poliţia din New York este furioasă”, a scris Trump despre acest slogan.

De asemenea, preşedintele Statelor Unite a ameninţat joi cu „pedepsirea” protestatarilor din Washington care încearcă să răstoarne statui ale unor figuri istorice.

„În fiecare seară vom fi din ce în ce mai duri”, a spus Trump în timpul unui eveniment al primăriei difuzat parţial de Fox News. „La un moment dat va trebui să existe pedepse pentru că trebuie să fie. Aceşti oameni sunt vandali, dar sunt agitatori, dar sunt cu adevărat – sunt terorişti într-un anumit sens”, a afirmat preşedintele american, conform dpa.

Statui şi monumente au fost răsturnate şi distruse de protestatari în întreaga ţară în ultimele săptămâni, după moartea afro-americanului George Floyd, luna trecută.