Avocatul Elenei Udrea a dezvăluit o primă declarație făcută de aceasta după ce a aflat că va fi eliberată. Veronel Rădulescu a subliniat în cadrul unui interviu că cei de la DNA nu au niciun motiv să conteste decizia de revocare a procedurilor de extrădare. El a precizat că, după expirarea termenului de 24 de ore în care hotărârea poate fi atacată, documentele ar putea pleca spre Costa Rica.

„Teoretic vor contesta, practic nu au niciun motiv. Sper că nu se va face contestație și sper că în scurt timp să plece documentele și Elena Udrea să fie eliberată. E vorba doar de un drum al hârtiilor. În funcție de această contestație, Tribunalul București va înainta această hotărâre prin care s-a dispus retragerea cererii de extrădare. Din câte știu eu, lucrează azi și biroul de executări penale de la Tribunalul București, dar și departamentul de relații internaționale din MJ și probabil vor fi comunicate cu celeritate. Sper că vor fi produse efecte și prin apelul meu, acela de a transmite aceste documente pe cale electronică.

Am vorbit cu Elena Udrea. Vă dați seama că e nerăbdătoare să fie aproape de fiică ei și să și petreacă sărbătorile cu familia, mai ales cu fiica ei. Din câte știu, va reveni de îndată, doar în funcție de starea de sănătate a fetiței va aprecia dacă va pleca de îndată sau nu. Din câte știu eu, fetița e în Costa Rica”, a declarat Veronel Rădulescu în cadrul unei emisiuni de la Antena 3.