Egiptul a cumpărat 120.000 de tone de grâu din România de la firma Ameropa, alte 60.000 de tone de grâu tot din România, dar de la firma Nidera precum şi 60.000 de tone de grâu din Franţa de la firma Soufflet şi alte 60.000 de tone de grâu din Franţa de la Lecureur, a declarat vice-preşedintele GASC, Mamdouh Abdel Fattah. Potrivit acestuia, preţul mediu a fost de 236,25 dolari pe tonă, preţ care include şi transportul.

'Este cel mai scăzut preţ de vânzare plătit în acest sezon. Preţul reflectă scăderea de pe piaţă şi nevoia de a diversifica sursele de provenienţă', a declarat un trader.

Potrivit traderilor, Ameropa a oferit 120.000 de tone de grâu din România la un preţ de 230,25 dolari 'free on board' (FOB) la care se adaugă 7,44 dolari pe tonă reprezentând transportul, în timp ce Nidera a oferit 60.000 de tone de grâu din România la un preţ de 230,50 FOB, la care se adaugă 7,74 dolari pe tonă reprezentând transportul. Comparativ, Soufflet a oferit 60.000 de tone de grâu din Franţa la un preţ de 220,94 dolari FOB la care se adaugă 10,24 dolari pe tonă reprezentând transportul, în timp ce Lecureur a oferit 60.000 de tone de grâu din Franţa la un preţ de 222,20 dolari FOB, la care se adaugă 14,29 dolari pe tonă pentru transport.

Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, cumpără în mod frecvent grâu din România. Ultima achiziţie de acest fel a fost făcută în data de 3 decembrie, când Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a semnat un contract pentru achiziţionarea a 60.000 de tone de grâu din România de la firma Ameropa alături de alte 60.000 de tone de grâu tot din România, dar de la firma Bunge. Atunci, preţul mediu a fost de 271,24 dolari pe tonă.

Potrivit datelor remise de Institutul Naţional de Statistică la solicitarea Capital, în primele 10 luni din 2014, România a exportat peste 4,3 milioane de tone de grâu în valoare de 848.339.000 euro. În timp ce importurile din perioada menţionată s-au cifrat la 540.801 tone în valoare de 96.493.000 de euro.