Eduard Hellvig, despre revenirea în PNL: Alegerile de duminică au devenit decisive

Eduard Hellvig, despre revenirea în PNL: Alegerile de duminică au devenit decisive
Publicat de Iulian Luca la 27 noiembrie 2024, 13:20

Fostul director al SRI, Eduard Hellvig, revenit în PNL, a vorbit despre decizia de a se întoarce în partid. Acesta a punctat că revenirea sa nu este motivată de dorința de a concura pentru funcția de conducere. De asemenea, a spus că alegerile parlamentare, chiar dacă nu erau înainte, au devenit acum decisive.

Eduard Hellvig revine în PNL și îl susține pe Ilie Bolojan

Fostul director al Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a anunțat că s-a reînscris în Partidul Național Liberal (PNL).

Într-un mesaj transmis pe rețelele de socializare, Hellvig a precizat că revenirea sa nu este motivată de dorința de a concura pentru funcția de conducere, ci de susținerea sa pentru Ilie Bolojan, actualul președinte interimar al partidului, pe care îl consideră cel mai potrivit pentru a aduce o schimbare semnificativă în cadrul formațiunii liberale.

Eduard Hellvig a explicat că decizia de a reveni în PNL a fost determinată de contextul politic actual și de necesitatea unei resetări în partid. El a subliniat că reînscrierea sa a avut loc după alegerea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar, pentru a oferi un semnal clar de susținere.

Acesta l-a descris pe Ilie Bolojan drept un lider „tenace”, care reușește să unească prin performanță, nu prin carismă, și a subliniat importanța liberalismului în viitoarea configurație politică a țării.

„Am reintrat în PNL a doua zi după alegerea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar. Nu înainte, și în nici un caz cu scopul de a-l concura. Dimpotrivă, cred în Ilie Bolojan și am vrut să ofer un semnal chiar și prin această adeziune rapidă. Îl cunosc de 17 ani, și avem o relație excelentă. Îl apreciez pentru calitățile sale de om serios, muncitor și responsabil. Și cred că el este cel mai potrivit pentru o resetare adevărată în familia liberală. Ilie Bolojan este un liberal cu proiect, un om tenace și o persoană incomodă pentru aventurieri. Nu are darul de a seduce prin carismă, ci de a uni printr-o prestație personală solidă”, a declarat Hellvig într-o postare pe X.

Mesaj pentru liberali și electorat

Eduard Hellvig a evidențiat că liberalii au datoria de a reprezenta conservatorii și de a susține valorile democratice, munca și tradițiile autentice. În contextul alegerilor prezidențiale, acesta a accentuat necesitatea ca PNL să se alinieze fără compromisuri parcursului euro-atlantic al României.

„În primul tur al prezidențialelor de anul acesta s-a rezolvat rapid. Măcar am rămas cu o carte splendidă. Pentru turul doi, liberalii s-au plasat fără rezervele tradiționale de partea unuia dintre candidați. Fără negocieri. Pentru că nu ai ce să pretinzi pentru a susține parcursul euro-atlantic al României. Acesta este ne-negociabil. Opțiunea este evidentă și exclude orice ezitare tranzacțională”, a afirmat Hellvig.

El a transmis că miza alegerilor este mai mare decât se anticipa inițial, descriind situația politică drept una care necesită o „plasă de siguranță” pentru democrația românească, aflată într-un moment fragil.

PNL are responsabilitatea de a oferi o platformă solidă

Eduard Hellvig a atras atenția asupra responsabilității PNL de a oferi o platformă solidă pentru toți cei care cred în democrație și valorile europene. El a remarcat că alegerile parlamentare, deși inițial considerate de rutină, au devenit cruciale pentru viitorul politic al României.

„Duminică românii vor merge la urne pentru alegeri care nu se anunțau decisive, dar au devenit. O pondere importantă a partidelor democratice în Parlament ne va ține la distanță de un eventual și nedorit accident pe 8 decembrie. Alegeri care se anunțau de rutină s-au transformat în unele cu miză uriașă – aceea de a oferi o plasă de siguranță pentru o democrație care merge pe sârmă”, a punctat Hellvig.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.