Stația respectivă este amplasată în parcarea magazinului Penny din municipiul Lugoj, conform comunicatului trimis de E.ON Energie România.

Cele 19 staţii prevăzute în proiect sunt localizate la: Iaşi, Tg. Frumos, Cristeşti (judeţul Iaşi), Roman, Piatra Neamţ, Taşca (judeţul Neamţ), Gheorgheni (judeţul Harghita), Sovata, Târgu Mureş (judeţul Mureş), Bacău, Suceava, Adjud (judeţul Vrancea), Bucureşti (3 staţii), Râmnicu Vâlcea, Constanţa, Fundulea (judeţul Călăraşi) şi Lugoj (judeţul Timiş).

Staţia de încărcare de la Lugoj are o putere maximă de 77 kW şi este de tip fast charge 1×50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1×22 kW (curent alternativ conector Type 2), cu două locuri de parcare. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.

Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF), prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 revenind MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.

Posesorii de mașini electrice sau hibrid au utilizat peste 46.000 de kWh de energie electrică

Până în prezent, prin intermediul staţiilor NEXT-E instalate de E.ON Energie România, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat peste 46.000 de kWh de energie electrică şi au parcurs peste 310.000 de km, impactul asupra mediului fiind o reducere cu 37,2 t de CO2. Cele mai multe încărcări s-au făcut la staţiile din Iaşi, Suceava şi Roman.

Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe https://harta-statii.eondrive.ro/ sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. De asemenea, acestea pot fi vizualizate pe principalele aplicaţii de transport rutier, dar şi pe platforma online Plugshare.

Facilitarea transportului rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului

Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş-Alba Iulia. Prin această iniţiativă, infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.

Prin integrarea staţiilor E.ON Energie România pe platforma interoperabilă Hubject, orice vehicul electric va putea fi condus fără griji de la graniţa cehă la Marea Adriatică sau la Marea Neagră, utilizând o singură aplicaţie. Astfel, utilizatorii îşi vor putea încărca maşinile în toate staţiile de încărcare ale proiectului NEXT-E determinând astfel o creştere extinsă a mobilităţii clienţilor de e-mobilitate din toate ţările NEXT-E.

În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. În cadrul acestuia, vor fi instalate până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T). Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine.

Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenska energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON România), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.

Reţeaua dezvoltată de acest consorţiu are ca scop crearea unei infrastructuri în Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România. Foarte important, această reţea va fi conectată cu reţeaua de staţii de încărcare electrice din Europa de Vest, datorită coordonării cu alte proiecte finanţate prin intermediul CEF.