Președintele nu este absurd și precizează că românii trebui să se și distreze, dar face un apel să respecte restricțiile și regulile în vigoare.

„Mesajul meu pentru toți românii este același: să respecte măsurile, să respecte portul măștii, distanța, igiena, și dacă se distrează, să o facă, dar să respecte cu strictețe aceste măsuri. Să evite total aglomerările, să evite apropierea fizică de persoane pe care nu le cunosc și nu știu din ce mediu vin. Cred că este o minivacanță în condiții foarte speciale. Cu cât mai bine respectăm, acum, aceste măsuri, cu atât mai bine vom trece peste această pandemie și cred că este lucrul pe care și-l doresc absolut toți. Nimeni, absolut nimeni, nu cred că își dorește să ajungă la spital. Nici noi nu dorim ca oamenii să ajungă la spital. Este simplu, respectați măsurile care sunt în vigoare!”, a spus Iohannis.

Românii au plecat la munte în masă

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, duminică, se înregistrează valori crescute de trafic pe DN 1 București – Brașov, fiind trafic intens pe Centura de Vest a orașului Ploiești, pe sensul către Brașov.

Se circulă în coloană pe sensul către Brașov al DN1, între km. 101+500 de metri și 107, între loc. Nistorești și Comarnic. Pe raza stațiunilor montane sunt valori ridicate, coloane de autovehicule fiind formate pe raza stațiunii Bușteni, între km. 128-131.

Pentru DN 1 București – Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca alternative, pentru deplasarea autoturismelor, rute alternative, precum: București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A Brașov; București – A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 Râșnov; București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 Râșnov sau București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.

Polițiștii rutieri acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Oamenii legii le recomandă șoferilor să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic.

Sursă FOTO: INQUAM/George Călin