Directorii Santander din Madrid şi Londra încearcă să ajungă la o înţelegere cu banca din Australia, după ce în octombrie 2011 au eşuat negocierile pentru preluarea 316 sucursale de la Royal Bank of Scotland. Cameron Clyne, directorul general al National Australia Bank, este sub presiunea acţionarilor, care cer vânzarea diviziei din Marea Britanie care înregistrează pierderi, mai ales pe sectorul creditelor ipotecare. Totuşi, a afirmat şeful NAB, nu va recurge la o vânzare de urgenţă a activelor diviziei din Marea Britanie.

Banca spaniolă Santander vrea să se extindă în Marea Britanie, înaintea planificatei listări la Londra. Băncile Clydesdale şi Yorkshire ar putea fi o ţintă atractivă pentru Santander, datorită poziţiei lor solide pe segmentul creditării întreprinderilor mici şi mijlocii. Din august 2010, Santander a investit 4,5 miliarde de lire în divizia din Marea Britanie pentru a finanţa creşterea.

Ana Botin, şeful diviziei Santander din Marea Britanie, a declarat că planificata listare a bursă a Santander UK – a cărei capitalizare este estimată la aproximativ 10 miliarde de lire sterline – ar putea avea loc în următoarele luni. De asemenea Ana Botin a explicat că Santander va solicita mai multe informaţii de la autorităţile britanice privind reformarea sistemului bancar, prin care băncile vor fi obligate să-şi separe operaţiunile lor de retail de cele de investiţii, mult mai volatile. Conform noilor reglementări, cei care au depozite vor avea prioritate în faţa altor creditori şi deţinători de obligaţiuni în cazul în care banca devine insolventă. Costul anual al reformelor este estimat de Marea Britanie între 4 şi 7 miliarde de lire sterline pentru bănci.  Noua legislaţie ar urma să fie adoptată până în mai 2015 şi băncile vor trebui să îndeplinească reglementările până în 2019.
Sursa: Agerpres