Noua fază va cuprinde alte 170 de vile ce vor ridica valoarea investiţiei în proiectul Green City la 100 mil. euro. Decizia pare pripită în contextul în care din prima fază, care este formată din 356 de case au fost vândute doar 60%, iar din a doua – care dispune de 164 de unităţi, au fost vândute o treime.

Noile unităţi vor folosi un alt model arhitectural şi vor avea între 3 şi 5 dormitoare. Suprafaţa utilă a noilor case poate ajunge la 195 mp, iar a lotului de teren ce înconjoară casa până la 700 mp. Preţurile variază între 138.392 euro şi 154.700 euro, cu TVA inclus.

„După interesul crescut pe care l-am observat anul acesta faţă de casele Neva, dar şi pentru că au fost clienţi care ne-au solicitat case cu spaţii mai mari, am demarat lucrările la cea de-a treia fază a proiectului. În total am vândut 150 de locuinţe Neva anul acesta, o medie bună de aprope 13 pe lună, număr care cred ca va creşte la anul”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul de vânzari al Green City.
Ansamblul este construit pe amplasamentul fostelor sere Comaico, din comuna 1 Decembrie din sudul Capitalei. Dumitru Bucşaru a achiziţionat firma Comaico în urmă cu trei ani de la SIF Muntenia, la un preţ de 62 milioane de lei (echivalentul a 17,6 milioane de euro la acea dată).
Comaico avea în administrare, în 2006, terenuri cu o suprafaţă de aproximativ 120 de hectare, majoritatea ocupate de sere nefuncţionale.
Ansamblul rezidenţial se construieşte pe o suprafaţă de 103 ha, dintre care suprafaţa verde şi parcurile reprezintă 24 ha.