Fondul de investiţii imobiliare Argo Real Estate a desemnat compania de consultanţă imobiliară DTZ ca administrator al centrelor comerciale Shopping City Suceava şi Shopping City Sibiu.

„Prin adăugarea acestor două importante proiecte de retail, DTZ îşi triplează volumul portofoliului de property management, la numai patru luni după reorganizarea departamentului. Creşterea portofoliului a avut drept consecinţă şi mărirea echipei DTZ cu unsprezece noi membri, departamentul de Property Management dublându-se astfel”, se arată într-un comunicat al companiei de servicii imobiliare.

Sibiu Shopping City este un parc de retail cu 79.130 mp suprafaţă închiriată, deschis în luna noiembrie 2006 şi extins în 2007. Principalii chiriaşi ai centrului sunt Real Hypermarket, Carrefour, bauMax, Media Galaxy, Benetton, Lee Cooper, Adidas, Levi’s şi Kenvelo.

Cu o suprafaţă totală închiriabilă de 48.000 mp, Suceava Shopping City are drept ancore retaileri precum Carrefour, Mobexpert, Media Galaxy şi bauMax. Parcul cuprinde o galerie comercială de 12.000 mp cu mai mult de 100 de magazine.

Departamentul de Property Management al DTZ Echinox mai administrează Iris Shopping Center din Bucureşti aparţinând Aberdeen Immobilien, Macromall Braşov deţinut de Dawnay Day Panterra, dar şi două cladiri de birouri, Evo Center şi Băneasa Business Center din Bucureşti, ambele deţinute de către Black Sea Global Services.