Dragnea e în stare de ȘOC! Ce spune despre ÎNCHISOARE: „Nu prea mai am aşteptări”

Dragnea e în stare de ȘOC! Ce spune despre ÎNCHISOARE: „Nu prea mai am aşteptări”
Publicat de Valentin Vioreanu la 1 octombrie 2018, 09:10

Dragnea spune că nu mai are aşteptări legat de apelul la decizia de condamnare a sa la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

„Nu prea mai am aşteptări de la acest recurs. Adică nu mai am încredere că, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi nu numai, că justiţia este oarbă, după ce am primit a doua condamnare fără nicio probă. Să spui că nu sunt probe şi să fii condamnat pe baza unui studiu sociologic, să trimiţi în închisoare un om fără probe, iertaţi-mă, dar… Asta înseamnă lovituri asupra statului de drept în România. Când vezi că se întâmplă lucrurile astea, ce să mai pui în rezervorul de încredere? Când ştii că sunt dosare pe care le au magistraţii, te duci cu gândul că nu toate deciziile se iau pe libera conştiinţă. Au fost multe informaţii care au ajuns la mine înainte de termen, dar nu le-am dat importanţă”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV. 

El a mai susţinut că s-a înşelat atunci când a spus că nu poate fi condamnat fără probe.

„M-am înşelat. (…) Trebuie să mă gândesc cu ce avocat să merg (la judecarea apelului – n.r.). Eu să mă mai duc cu credinţa că în România nu poţi fi condamnat nevinovat, nu. Proiectul politic al Iohannis, al PNL şi al USR este să dispară Liviu Dragnea. Demonizare, demonizare, demonizare. M-am uitat şi eu în urmă la ce am făcut în această ţară în ultimii ani. Nu nu am făcut deloc rău. Absolut deloc. Dar miza este guvernarea”, a afirmat liderul PSD. 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.