Șeful PSD nu crede că i se va cere demisia din conducerea partidului, scrie Agerpres.

Întrebat la venirea la reuniunea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, care are loc sâmbătă la Neptun, dacă este o situaţie tensionată în partid, Dragnea a spus: „Poate la voi afară, înăuntru nu”. 

De asemenea, chestionat dacă el crede că i se va cere demisia, având în vedere că anumiţi membri au nemulţumiri faţă de conducerea partidului, liderul PSD a răspuns: „Nu!” 

Pe de altă parte, Dragnea a precizat că nu crede că se va discuta în CExN despre o eventuală ordonanţă privind amnistia şi graţierea. 

Liderul PSD a mai spus că în şedinţa CExN vor fi aprobate anumite ‘lucruri’. „Noi avem chiar lucruri de aprobat”, a arătat Dragnea, fără a preciza despre ce subiecte se va discuta în şedinţa care urmează să înceapă la Neptun. 

Liviu Dragnea a venit la şedinţa CExN împreună cu premierul Viorica Dăncilă, care nu a făcut declaraţii.