Televiziunea publică va avea două canale noi, care vor începe să emită din luna octombrie. Iniţiativa survine în contextul în care TVR a pierdut teren în materie de audienţă şi trebuie să reducă din pierderile financiare.

Cu toate că a anunţat creşteri de audienţă importante în ultima lună – perioadă în care a beneficiat de exclusivitatea difuzării competiţiilor sportive de la Jocurile Olimpice de la Beijing, ca şi de transmisiunile în direct de la festivalul Cerbul de Aur, postul public de televiziune nu se află într-o situaţie tocmai fericită. După ce a pierdut anul trecut drepturile de transmisie pentru meciurile de fotbal din Liga I, postul s-a aflat pe o pantă descendentă în audienţe, ajungånd în luna iulie în plutonul al doilea al televiziunilor generaliste din Romånia – pe locul al şaselea ca medie zilnică a ratingurilor (în mediul urban), conform datelor Asociaţiei Romåne pentru Măsurarea Audienţelor.

Ca replică, televiziunea publică va lansa în octombrie încă două canale, TVR 3 şi TVR Info, primul, un post TV generalist care va urmări mai ales evenimentele de interes regional, iar al doilea, un canal de nişă care va difuza informaţii utilitare şi va face transmisiuni live din traficul auto. Conform biroului de presă al Societăţii Romåne de Televiziune (SRTv), TVR 3 va fi lansat pe 10 octombrie, iar TVR Info, la jumătatea aceleiaşi luni. E dificil de estimat deocamdată ce impact ar putea avea lansarea celor două noi canale pentru SRTv, în contextul în care instituţia se confruntă atåt cu scăderea audienţelor (Olimpiada şi Cerbul de Aur fiind mai degrabă vectori de imagine), cåt şi cu constrångeri bugetare.

La nivel de grup, SRTv a încheiat anul 2007 cu pierderi brute de 29,45 milioane de lei, chiar şi în condiţiile în care în semestrul al doilea al anului trecut reuşise să obţină un profit brut de puţin peste 400.000 de lei. În intenţie, SRTv doreşte să îşi conserve, prin intermediul TVR 3, un avantaj pe care l-a deţinut multă vreme în faţa competitorilor, şi anume un public la care TVR avea acces graţie unei acoperiri teritoriale mai mari. Faptul că populaţia rurală are acum acces la reţele de cablu TV şi la ofertele operatorilor DTH a pus televiziunea publică faţă în faţă cu competiţia. TVR 3, declară oficialii SRTv, „va reuni toate producţiile din teritoriu ale studiourilor teritoriale“; aşadar, noul post va avea acoperire naţională, dar producţii locale.

Cåt despre TVR Info, acesta va difuza informaţii utilitare, precum şi buletine de ştiri din oră în oră. Grila postului cuprinde şi trei rubrici de informaţii prezentate sub formă grafică – info bursier, info bancar şi info cultural. Proiectul pare mai degrabă o tentativă de a exploata resurse ale SRTv încă neutilizate eficient, din moment ce bugetul aferent emisiunilor este de circa 10.000 de lei pe lună.

FINANŢAREA TVR

SRTv a înregistrat în 2007 venituri totale de 522,17 milioane de lei (dintre care venituri din exploatare de 519,7 milioane de lei) şi cheltuieli totale de 551,62 milioane de lei, rezultatul fiind pierderi de 29,45 milioane de lei. Veniturile TVR provin din trei surse principale: taxa pentru serviciul public de televiziune (56,65% din totalul veniturilor din exploatare), publicitatea (14,20%), subvenţii de stat (27,72%, pentru releele de transmisie terestră)

Tvr 3 Şi TVR info: radiograma

TVR 3
„Lansarea postului TVR 3 presupune o investiţie de aproximativ 480.000 de euro“, au declarat reprezentanţii SRTv pentru Capital. Postul va avea un studiou şi o echipă de nouă oameni (inclusiv directorul de canal) la Bucureşti. „Acestora li se adaugă echipa şi studioul din care va emite TVR Bucureşti, ale cărui producţii vor fi încorporate în grila de programe a TVR 3. Funcţionarea noului post se bazează numai pe echipele din studiourile teritoriale ale TVR, postul TVR 3 neavånd producţie proprie.“ Grila de programe include talk show-uri, emisiuni de informaţii utilitare, precum şi două jurnale informative pe zi, al doilea fiind programat la ora 21.00.

TVR Info
„Pe långă informaţii utilitare, TVR INFO va difuza ştiri de interes naţional din oră în oră“, spun reprezentanţii SRTv. „Tot din oră în oră, postul va transmite ştiri sportive şi informaţii meteo.“ La început, TVR Info, cu o echipă proprie de doar opt persoane, „va difuza numai producţie proprie. Singura emisiune care va avea prezentatori va include cele două interviuri ale zilei, de cåte zece minute fiecare, cu specialişti din diverse domenii.“

Cele două noi posturi ar urma să ajungă la break-even într-o perioadă de cel puţin un an, conform estimărilor oficialilor SRTv. O mare parte dintre operatorii de cablu au fost deja notificaţi în legătură cu lansarea celor două noi canale;
cabliştii sunt obligaţi să difuzeze toate canalele TV finanţate din fonduri publice, conform prevederilor legale.