În condiţiile noilor reglementări în materie penală, se impun anumite observaţii cu privire la modul în care se împletesc cele două tipuri de răspundere a persoanei juridice: cea penală şi cea civilă delictuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 135-151 din Codul Penal, răspund penal persoanele juridice, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat. Răspunderea penală a persoanei juridice nu o exclude pe cea corespunzătoare persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.

În lipsa anumitor precizări din partea legiuitorului, doctrina a încercat să explice terminologia utilizată de către acesta. Astfel, prin  comiterea unei fapte „în realizarea obiectului de activitate“ al persoanei juridice, sunt avute în vedere actele săvârşite în scopul realizării politicii generale a acesteia, inclusiv a obiectului pentru care a fost constituită. Săvârşirea faptelor penale „în interesul persoanei juridice“ se referă la infracţiunile apte de a crea anumite beneficii acesteia, patrimoniale sau nu, ori prin obţinerea unui câştig, ori prin evitarea unei pierderi. Faptele comise „în numele“ persoanei juridice sunt legate de organizarea propriu-zisă a acesteia, fiind săvârşite de către persoane care, din punct de vedere al atribuţiilor conferite, pot atrage răspunderea persoanei juridice.

Atragerea răspunderii

Paleta infracţiunilor pentru care poate fi cercetată şi pedepsită o persoană juridică este foarte largă, nefiind instituită vreo condiţionare legală, dincolo de logica juridică. Totodată, aşa cum s-a apreciat jurisprudenţial, pot atrage răspunderea persoanei juridice atât actele comise de către organe, reprezentanţi, mandatari prepuşi, cât şi actele comise de persoane care nu lucrează oficial pentru entitatea respectivă, dar care acţionează sub autoritatea acesteia.

Pe latura civilă a procesului penal, persoana juridică poate răspunde în calitate de parte responsabilă civilmente, potrivit dispoziţiilor art. 86 din Codul de Procedură Penală, în cazurile în care are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune. Răspunderea părţii responsabile civilmente se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru faptele prepusului său, aşa cum este aceasta reglementată în cuprinsul art. 1373 din noul Cod Civil. Astfel, comitentul (persoană juridică) va fi obligat a repara prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de către aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. De asemenea, trebuie remarcat faptul că, potrivit noului Cod Civil, răspunderea comitentului va fi angajată independent de culpabilitatea sa, nefiind stabilită nicio condiţie specială pentru faptele prepuşilor săi.

În aceste condiţii se ridică, în mod natural, următoarele întrebări: când anume va fi angajată răspunderea penală a persoanei juridice şi când aceasta va răspunde ca parte responsabilă civilmente? Se pot cumula cele două tipuri în cadrul aceluiaşi proces penal?

Cumularea răspunderii

Persoana juridică răspunde penal pentru fapta proprie, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de către entitatea respectivă şi va fi responsabilă civilmente pentru fapta altuia, mai exact pentru fapta penală săvârşită de către prepusul acesteia. Evident, angajatul unei companii poate comite o infracţiune care să profite, direct sau indirect, persoanei juridice. Este discutabil însă dacă se impune tragerea la răspunderea penală a societăţii respective, în condiţiile în care conducerea acesteia nu a avut cunoştinţă de comportamentul ilicit al angajatului sau, chiar mai mult, l-a descurajat prin intermediul unor reglementări interne.

În ceea ce priveşte cumulul celor două tipuri de răspundere în cadrul aceluiaşi proces penal, acesta nu este exclus. Astfel, există posibilitatea trimiterii în judecată a mai multor angajaţi ai societăţii juridice, pentru fapte penale diferite, unele care atrag răspunderea penală a persoanei juridice, altele care o angajează doar pe cea civilă delictuală, situaţie în care persoana juridică va avea şi calitatea de inculpat şi cea de parte responsabilă civilmente în acelaşi proces penal. În cazul reţinerii unei singure fapte penale însă, cumulul celor două calităţi nu este posibil, fiind de altfel şi nejustificat, având în vedere că persoana juridică va fi obligată să repare prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii, chiar şi în calitate de inculpat.

Ca o concluzie, se remarcă faptul că legiuitorul penal ar fi trebuit să contureze mai bine graniţa dintre cele două tipuri de răspundere. Sancţionarea penală a unei persoane juridice se impune cu precădere în cazurile în care săvârşirea infracţiunilor are o legătură semnificativă cu realizarea obiectului de activitate al acesteia ori când conduita ilicită este tolerată sau chiar sprijinită de către conducerea societăţii. În aceste condiţii, revine jurisprudenţei sarcina de a trasa criterii de departajare, în scopul aplicării sancţiunilor penale faţă de persoana juridică numai în situaţii justificate.

Articol realizat de Ana POPESCU,
Avocat de drept penal TZ&A