Operatorii de cinema ridică miza pariului pus pe o piaţă cu unul dintre cei mai scăzuţi indicatori de intrare în sălile de vizionare şi investesc în segmentul care lipsea cu desăvârşire în România: IMAX şi Drive In.

În 2008, în cadrul festivalului in­ternaţional de film de la Cluj (TIFF), organizatorii au semnat un parteneriat cu Iulius Mall pentru ca spectatorii să poată urmări proiecţiile din propria maşină. Era prima tentativă de realizare a unui cinematograf Drive In în România. „Ideea a prins foarte bine la public, şi rezultatul a fost peste aşteptările noastre”, au declarat reprezentanţii Iulius Mall. Iniţiativa a fost reluată în ediţia din 2009, de data aceasta noul Drive In fiind disponibil o săptămână. „Vă rugăm, potriviţi aparatele radio pe frecvenţa 95.6 FM“! Cei care se gândesc că această invitaţie îi trimite către un nou post de muzică se înşală. Este doar frecvenţa pe care se poate recepţiona coloana sonoră a unei proiecţii rulate la noul Drive In din cadrul Băneasa Shopping Center, inaugurat săptămâna trecută. Cinematograful în aer liber va funcţiona până la sfârşitul lunii octombrie.

Peste 70.000 de spectatori în primul an

166-32977-38_drivein10_27.jpgAmenajarea lui (pe un teren de 25.000 de metri pătraţi), utilităţile, echipamentele speciale şi sistemul operaţional au presupus o investiţie de circa un milion de euro. Capacitatea sa este de 300 de maşini, iar preţul mediu al unui bilet se ridică la 17,5 lei de automobil. „Băneasa Drive In este deschis zilnic, iar în week-end vom proiecta şi un al doilea film, după miezul nopţii“, declară Loredana Croicia, director de vânzări şi marketing al cinematografului, menţionând că, pentru primul an de existenţă, se estimează că peste 70.000 de clienţi vor parca la Băneasa, chiar dacă vremea este capricioa­să. „Ploaia nu va împiedica vizionarea fil­melor. Sunetul se aude la fel de bine, iar în ceea ce priveşte imaginea, aceasta pierde din claritate doar în cazul în care sunt furtuni“, explică aceasta.

Din octombrie, cei care preferă confortul unei săli de cinematograf şi senzaţiile tari vor putea cumpăra bilete la primul cinema IMAX din România, care va avea o capacitate de 400 de locuri. Spectatorii vor purta ochelari polarizaţi pentru a combina imaginile de la ochiul drept şi cel stâng. „IMAX-ul nu este comercial, filmele rulate sunt mai mult documentare şi educative, păstrând şi partea de entertainment“, declară re­pre­zentanţii Cinema City International, deţinătorul licenţei pentru România. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu IMAX, filmele sunt proiectate pe un ecran enorm, iar imaginile par să pără­sească ecranul şi să plu­tească în încăpere.

„Un bilet la un astfel de cinematograf poate ajunge chiar şi la 25 de lire (în Londra), însă pentru România biletul nu va depăşi preţul plătit pentru un film 3D, deci câteva zeci de lei“, a declarat Moshe Greidinger, CEO Cinema City International. Între timp, în mallurile din ţară sunt programate pentru deschidere cel puţin încă cinci săli 3D.

10 mil. de dolari este costul suplimentar plătit de un producător de la Hollywood care vrea să-şi transpună blockbusterul pe sistemul IMAX

Te-ar putea interesa și: