Doar jumătate din locuinţele programate în Capitală pentru ultimul trimestru vor fi finalizate

Doar jumătate din locuinţele programate în Capitală pentru ultimul trimestru vor fi finalizate
Publicat de CAPITAL la 25 noiembrie 2008, 14:38

In ultimul trimestru al anului in curs vor fi finalizate doar jumatate din cele 1.500 de locuinte programate pentru livrare in Capitala, ciza financiara punandu-si tot mai mult amprenta asupra pietei imobiliare locale, a afirmat Adrian Nicolescu, head of valuation&advisory la CBRE Eurisko.
„Conform datelor dezvoltatorilor, in ultimele trei luni ale anului, ar putea fi livrate 1.500 de unitati rezidentiale noi in ansambluri rezidentiale. Insa pe fondul crizei financiare internationale, a ina

In ultimul trimestru al anului in curs vor fi finalizate doar jumatate din cele 1.500 de locuinte programate pentru livrare in Capitala, ciza financiara punandu-si tot mai mult amprenta asupra pietei imobiliare locale, a afirmat Adrian Nicolescu, head of valuation&advisory la CBRE Eurisko.

„Conform datelor dezvoltatorilor, in ultimele trei luni ale anului, ar putea fi livrate 1.500 de unitati rezidentiale noi in ansambluri rezidentiale. Insa pe fondul crizei financiare internationale, a inaspririi conditiilor de creditare atat pentru persoane fizice cat si pentru persoane juridice, este foarte putin probabil sa se finalizeze acest numar de unitati. Noi estimam finalizarea a doar 700-800 unitati din cele anuntate”, a declarat Adrian Nicolescu.

Acesta a mai anuntat ca in perioada ianuarie-octombrie au fost livrate doar 900 de locuinte in ansambluri rezidentiale, 90% dintre acestea fiind apartamente.

In anul 2009 urmeaza sa fie terminate 7.000 de unitati rezidentiale in cadrul ansamblurilor anuntate in Bucuresti, a mai spus reprezentantul CBRE Eurisko. Adrian Nicolescu a adaugat ca pastreaza rezerve mari si in ceea ce priveste finalizarea proiectelor. „Cel mai probabil este ca se vor finaliza doar acele proiecte mici si medii in care constructia este intr-un stadiu avansat si unitatile locative sunt vandute in proportie de minim 50%”, a declarat acesta. In cazul proiectelor mari, Nicolescu estimeaza ca se vor finaliza doar faze de maxim 100-150 de locuinte.

„In momentul de fata sunt avantajati acei dezvoltatori care detin capitalul necesar finalizarii ansamblurilor rezidentiale”, a mai adaugat reprezentantul CBRE Eurisko.

Pentru a face fata crizei financiare actuale, dezvoltatorii recurg la o serie de solutii printre care se numara: oferirea de discounturi, vanzarea unitatilor fara finisaje, reducerea suprafetelor construite cat si reducerea standardelor de confort ale locuintelor.

Adrian Nicolescu a mai declarat ca in urma restrictiilor BNR privind creditarea, se poate observa o scadere a cererii. „Numarul tranzactiilor au scazut dramatic, desi volumul ofertelor a crescut, iar preturile de vanzare au scazut cu 15-25% din vara pana in prezent”, a spus reprezentantul CBRE Eurisko.

Sursa: CBRE Eurisko

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.