Generalul Milley a spus că regretă că prezenţa sa a dat impresia implicării armatei în politică. La rândul său secretarul apărării, Mark Esper, a sugerat într-o conferinţă de presă că plimbarea la care a luat şi el parte a avut cu totul alt scop decât acela de a inspecta pagubele şi trupele care păzeau Casa Albă. Înalte oficialităţi au declarat presei americane că preşedintele Trump a ţipat la ministrul său după conferinţă.

Ieri dimineaţă, primul general al Pentagonului, generalul Mark Milley, şeful Marilor State Majore reunite, şi-a cerut scuze pentru că a apărut alături de preşedintele Trump, la 1 iunie, după ce autorităţile au dispersat în forţă protestatarii paşnici aflaţi în Piața Lafayette din preajma Casei Albe, pentru că Donald Trump a dorit o oportunitate foto în faţa bisericii St. John.

Divizarea americanilor

„Nu putem tolera nimic ce ne divizează. Cum mulţi aţi văzut, prezenţa mea în fotografia din Piaţa Lafayette, săptămâna trecută, a declanşat o dezbatere naţională despre rolul armatei în societatea civilă. Nu ar fi trebuit să fiu acolo. Prezenţa mea în acel moment, în acel context, a creat percepţia implicării militare în politicile interne. A fost o greşeală”, a spus Mark Milley.

Câteva ore mai târziu, preşedintele Trump a arătat că administraţia sa lucrează asupra unui ordin executiv, care va încuraja poliţia să respecte standardele profesionale pentru folosirea forţei, dar a apărat apelul său ca forţele poliţieneşti să domine străzile pentru a domoli protestele ce au urmat uciderii, la 25 mai, a afro-americanului George Floyd în custodia poliţiei.

„Vom avea grijă de poliţia noastră. Nu vom reduce finanţarea poliţiei. Dacă vom face ceva, va fi să mergem în cealaltă direcţie, pentru a ne asigura că poliţiştii au cele mai bune echipamente şi sunt perfect antrenaţi”, a declarat Donald Trump.