Directorul uneia dintre cele mai puternice companii din România s-a vaccinat anti COVID

Directorul uneia dintre cele mai puternice companii din România s-a vaccinat anti COVID

Ion Sterian, sursă foto Inquam Photos / Octav Ganea

Publicat de Valentina Drăgoi la 16 ianuarie 2021, 20:03

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA s-a înscris și ea în a doua etapă a vaccinării anti COVID. Prima persoană vaccinată a fost chiar Directorul General, Ion Sterian.

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA, ca urmare a deciziei conducerii generale a companiei, a fost înregistrată în calitate de persoană juridică pentru grupa 2 de vaccinare împotriva COVID-19, categoria C4 – personal din sectorul economic vital, astfel cum este prevăzut în HG nr.1031/2020 privind aprobarea strategiei de vaccinare împotriva COVID 19 în România, se arată într-un comnicat transmis de instituție.

Astfel, în urma acestei decizii, Transgaz devine prima companie din sectorul energetic gazier care s-a înregistrat pentru vaccinare. Decizia este motivată de faptul că obiectul principal de activitate al companiei, transportul gazelor naturale, reprezintă serviciu public de interes național, vital pentru funcționarea în condiții de siguranță și securitate a tuturor sectoarelor din economia națională și pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a populației.

Directorul General s-a vaccinat deja anti COVID

“Transgaz, în calitate de operator de sistem pentru transportul gazelor naturale, este o companie strategică pentru România, pentru asigurarea siguranței în ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor casnici și industriali. În acest context, a fost decizia firească să înregistrăm compania în etapa 2 a vaccinării, cea deschisă personalului din sectoarele economice vitale.

Fiind conștient de responsabilitatea pe care o am în fața angajaților companiei, în calitate de Director General, am dorit să fiu primul care se vaccinează, pentru a oferi un exemplu angajaților, pentru a contribui la creșterea încrederii acestora în campania de v accinare și pentru a transmite un semnal clar că Transgaz își ia în serios obligațiile pe care le are față de societate și față de economie, așa cum a făcut-o de fiecare dată.

Reamintesc cu acest prilej și faptul că, în preocuparea pentru protecția și securitatea sănătății salariaților și a familiilor acestora, Transgaz a fost de asemenea prima companie din sectorul gazier care a elaborat și implementat un Plan de măsuri concrete în acest scop. Conform programării, mă voi vaccina în data de 18 ianuarie, la Spitalul Județean de Urgență Brăila. Am încredere în angajații companiei că vor dovedi și de această dată responsabilitate, așa cum au făcut mereu. Suntem la un procent bun de accept pentru vaccinare, aprox. 70% în acest moment, și mă aștept ca, atât prin exemplul propriu cât și prin intensificarea măsurilor interne de comunicare și informare în acest sens, acest procent să crească destul de repede”, a declarat Ion STERIAN, Directorul General al SNTGN Transgaz SA.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.

De menționat este faptul că 4100 de angajați ai SNTGN Transgaz SA și-au declarat acordul pentru a fi vaccinați.

sursa foto: INQUAM

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.