”I-am spus Lordului Patten (preşedintele BBC) că un moment potrivit pentru a-i preda ştafeta unui succesor şi a-mi prezenta demisia (…) ar fi în toamna acestui an, după trecerea Jocurilor Olimpice şi a verii”, a declarat Thompson într-un email adresat staff-ului BBC.
”În cursul ultimilor opt ani (fără a menţiona trei preşedinţi, trei premieri şi cinci miniştri!), am trecut prin mai multe furtuni şi perioade de provocare, dar am înregistrat un mare succes”, a subliniat Thompson.
Sub conducerea sa, cel mai mare grup audiovizual public din lume s-a adaptat tehnologiei digitale şi a adoptat în 2011 un plan cu un obiectiv de economii de 20% ce se va traduce mai ales prin suprimarea a circa 2.000 de locuri de muncă până în 2017.