Directorul FMI cere majorarea cheltuielilor pentru a stimula economiile afectate de pandemie

Directorul FMI cere majorarea cheltuielilor pentru a stimula economiile afectate de pandemie
Publicat de Valentina Drăgoi la 15 ianuarie 2021, 18:34
Din cuprinsul articolului

Directorul FMI cere ajutorul autorităților din întreaga lume. Kristalina Georgieva le cere acestora să-şi majoreze cheltuielile pentru a stimula economiile afectate de pandemie.

Directorul FMI, Kristalina Georgieva este de părere că autorităţile din întreaga lume ar trebui să ia măsuri pentru majorarea cheltuielilor, pentru a ajuta la redresarea economiilor afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

De menționat este faptul că în 2020, Fondul Monetar Internațional a acordat sprijin unui număr de 83 de ţări, a informat şeful instituţiei financiare, a mai precizat directorul FMI.

„În ceea ce priveşte politicile din acest moment, foarte neobişnuit pentru FMI, începând deja din martie am tot spus: vă rog cheltuiţi. Cheltuiţi cât de mult puteţi, apoi cheltuiţi chiar mai mult.

Continui să susţin măsurile adecvate fiscale şi de politică monetară pentru a proteja economia de colaps, într-o perioadă în care restricţiile impuse afectează atât producţia cât şi consumul”, a declarat oficialul FMI la Forumul economic anual Gaidar din Rusia.

Estimările FMI

De asemenea, în luna octombrie a anului trecut, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021. Vineri, Georgieva nu a prezentat estimări actualizate dar şi-a exprimat încrederea că guvernele îşi vor majora cheltuielile, apreciind că o abordare sincronizată pe plan global este cea mai bună pentru redresare.

Totodată, Fondul Monetar Internaţional estimează că investiţiile sincronizate în infrastructură ale G20 ar putea majora PIB-ul global cu aproape 2% până în 2025, a afirmat luna trecută Antoinette Sayeh, adjunct al directorului general al FMI.

G20 este grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente.

În ceea ce privește economia mondială, aceasta a început să crească după declinul sever înregistrat în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), dar al doilea val de infecţii întârzie redresarea şi este posibil chiar un regres, a avertizat oficialul FMI.

În acest context, este vital ca actuala criză din sănătate să fie ţinută sub control prin investiţii internaţionale în vaccinuri. De asemenea, este important să continue măsurile de sprijin fiscal pentru a preveni înmulţirea falimentelor şi pentru creşterea investiţiilor în infrastructura digitală şi în proiectele „verzi”, a susţinut Antoinette Sayeh.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.