Declarația a fost făcută cu ocazia lansării proiectului „Analiză independentă privind eficienţa sistemului judiciar”, finanţat din fonduri structurale prin intermediul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative -PODCA şi implementat de Banca Mondială în calitate de consultant.
Concret, este vorba de 790.000 de euro, din care 676.000 de euro din fonduri europene și 114.000 de euro de la bugetul Ministerului Justiției. Contractul de consultanță are o valoare de circa 760.000 de euro.
Proiectul urmează să fie implementat în următoarele nouă luni, iar la final se vor face anumite recomandări.
”Noi nu putem să impunem autorităților române să transpună în practică recomandările Băncii Mondiale. De dvs. depinde dacă doriți sau nu să implementați recomandările respective”, a completat Rantrua.
Analiza privind eficienţa sistemului judiciar românesc a fost solicitată de către Comisia Europeană. Reamintim faptul că, țării noastre i se aplică de cinci ani Mecanismul de Cooperare și Verificare în Justiție și că, periodic, experți ai executivului comunitar se întâlnesc cu reprezentanți din sistemul judiciar.
Director Banca Mondială: ”Comisia Europeană ne-a rugat să oferim consultanță României în ceea ce privește sistemul judiciar, iar contractul ne-a fost atribuit direct”

29 martie 2012, 15:16
Ultima modificare în 29 martie 2012, 18:16
”Noi nu facem bani din consultanță în cadrul proiectului din România, ci doar ne recuperăm banii investiți, cheltuielile. Comisia Europeană ne-a rugat să oferim consultanță României în ceea ce privește sistemul judiciar, astfel încât rezultatul să nu fie influențat. De aceea contractul ne-a fost atribuit direct”, a precizat, pentru Capital, Francois Rantrua, managerul de ţară al Băncii Mondiale.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook