Dinamo Bucureşti poate pierde licenţa de a evolua în cupele europene
Directorul de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că gruparea Dinamo Bucureşti poate pierde licenţierea pentru a juca în cupele europene.
''În cazul Dinamo Bucureşti, lucrurile au evoluat. Am transmis o scrisoare clubului Dinamo în care am solicitat un punct de vedere scris. Clubul este obligat în cinci zile lucrătoare (de la anunţul de intrare în insolvenţă, n.r.) să transmită o informare scrisă. Acele cinci zile se termină azi ( luni, n.r.), iar clubul trebuie să raporteze cu documente. Dacă clubul va raporta că a intrat în insolvenţă, conform articolului 13 din regulament, licenţiatorul poate retrage licenţa unui club care nu mai îndeplineşte condiţiile de licenţiere'', a spus Viorel Duru.
''Cu alte cuvinte, dacă astăzi clubul Dinamo Bucureşti va informa licenţiatorul că a intrat în insolvenţă, voi propune retragerea licenţei clubului pentru participarea la cupele europene. Comisia de licenţiere se va întruni, va lua o decizie şi urmează procedura. Această măsură nu afectează participarea lui Dinamo Bucureşti la Liga I'', a precizat directorul de licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal.
La întâlnirea cu jurnaliştii, Viorel Duru a spus că intrarea în insolvenţă nu este o soluţie pentru cluburi.
Făcând referire la toate cluburile din Liga I, Duru a arătat că doar ''4-5 grupări au o situaţie bună, iar altele 4-5 sunt la limită''.
Rugat să nominalizeze cluburile care o situaţie bună, el a refuzat să răspundă.
AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



