Primarul general, Gabriela Firea, a declarat marți seară că nu susține o prelungire a stării de alertă pe teritoriul României, în contextul pandemiei de coronavirus, și cu atât mai puțin o posibilă revenire la starea de urgență.

Firea a susținut mai degrabă necesitatea declarării unei ”stări de alertă medicală”, prentru că, în caz contrar, am fi ”practic diferiţi decât întreaga lume, decât Europa”.

Date inexacte publicate de GCS

”Ar însemna să fim altfel, practic diferiţi decât întreaga lume, decât Europa. Toţi încearcă să se obişnuiască cu acest virus, viaţa reintră în normal puţin câte puţin în fiecare zi, nu trebuie lăsată garda jos”, a spus Primarul General, în direct la Antena 3.

Firea a acuzat faptul că datele făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică sunt inexacte, dând exemplu numărului de ventilatoare mecanice mobile existente la nivelul Primăriei Capitalei.

”Nu este criză nici de locuri la ATI, nici de ventilatoare mecanice, nici de medici şi nici de locuri în spitale”, a afirmat Primarul General, dând exemplul Spitalului Victor Babeş, unde susţine că sunt 460 de paturi şi 250 de pacienţi.

Ea a acuzat că ”se doreşte menţinerea unei stări de anxietate, inclusiv posibilitatea amânării alegerilor locale”.

”Nu mai e cazul pentru termeni militarizați”

”Pe mine una nu m-ar deranja”, a adăugat Firea, referindu-se la o eventuală amânare a scrutinului local. În plus, Gabriela Firea a vorbit despre testările din Capitală.

”Este un mare regret al meu că nu am putut să facem aceste testări de comun acord şi cu Ministerul Sănătăţii”, a mai afirmat Primarul General, acuzând ”o discriminare”, prin faptul că spitale au fost închise pacienţilor cronici pentru a fi dedicate exclusiv celor infectaţi cu SARS-Cov-2.

”Trebuie să fie o stare de alertă medicală, sanitară, trebuie să existe o sintagmă preluată din limbajul Europei. Nu este cazul să mai introducem termeni militarizaţi, nu mai suntem în situaţia din luna martie.

Eu spun că trebuie să fie o stare de alertă medicală în sensul: spitalele să fie foarte bine pregătite, medicii să fie dotaţi, să putem să face achiziţii legale, toate”, a mai declarat Gabriela Firea, acuzând numărul mare de decese înregistrate în această perioadă din alte cauze decât noul coronavirus.