Când era tânăr, Traian Băsescu nu ar fi fost sufletul petrecerilor așa cum s-ar fi așteptat oricine. Fostul său coleg de facultate, Valeriu Crețu, a povestit că un lucru pe care pe mulți i-a lăpsat fără grai. Contrar așteptărilor, Băsescu nu ar fi fost timid cu fetele, “dar se descurca”.

Fostul președinte fuma țigări Carpați fără filtru și avea un umor bine conturat. Aceste destănuiri au fost făcute de Valeriu Crețu, colegul lui Băsescu de la Facultatea de Navigație, Secția Comercială, din cadrul Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”.

„Era timid cu fetele, nu era sufletul petrecerii, dar se descurca. (…) Cum eu am fost o perioadă, înainte de facultate și salvamar, pot să vă spun doar atât: și în ziua de azi mai știu binișor limba cehă. Vă dați seama, atunci veneau mulți turiști străini pe litoral, adică și turiste: cehoaice, poloneze, franțuzoaice, mai puțin nemțoaice”, a declarat, în urmă cu ceva vreme, pentru Libertatea, Valeriu Crețu.

Prietenul cel mai bun din tinerețe al actualului lider PMP a dezvăluit că în acea perioadă, respectiv prin anii 1972-1976, fostul șef al statului fuma destul de multe țigări Carpați fără filtru.
„Era clientul țigărilor Carpați, fără filtru, normal. Mi-aduc aminte că trebuia să plecam la un chef și ne-am apucat amândoi, ca nebunii, sa căutăm unde-și lăsase Traian țigara, să nu incendiem ceva. În scrumieră nu era, pe masa, nu, pe sub pat, nu… Când colo, după ce nu mai știam unde să ne uităm, ne dam seama că Traian avea țigara în mână, dar uitase de ea!”, a povestit amuzat Valeriu Crețu.

Potrivit acestuia, fostul președinte avea un umor bine conturat și tăios.
„Avea și are un umor bine conturat, tăios uneori, dacă nu-l cunoști, ai zice că ți-o întoarce mereu. De fapt, Traian n-a fost niciodată un tip simplu, ci mai degraba complicat, cu o mulțime de perspective. Un tip pe cinste, ce mai!”, a comentat fostul coleg de facultate al lui Traian Basescu.