Dezvăluiri: ce ţintă importantă a ratat SUA. Generalul iranian Soleimani nu a fost singurul vizat de atac

Potrivit unor informaţii publicate de presa americană, raidul de săptămâna trecută al trupelor SUA de lângă aeroportul din Bagdad a ratat o ţintă foarte importantă. Este vorba de "trezorierul" grupării conduse de generalul iranian Qasem Soleimani.

După cum transmite CNN, în acceaşi noapte în care a fost ucis comandantul forţelor Quds, armata americană ţintise un alt oficial iranian. Este vorba de Abdul Reza Shahlai, un personaj cheie în finanţarea activităţilor paramilitare iraniene. Acesta s-ar fi aflat în Yemen în ziua atacului.

În luna decembrie a anului trecut, reprezentantul special al Departamentului de Stat pentru Iran, Brian Hook, a anunțat că administrația oferă „15 milioane de dolari pentru informații despre activitatea financiară, rețeaua şi complicii lui Abdul Reza Shahlai”.
„Am văzut raportul atacului aerian din 2 ianuarie, în Yemen, care este perceput de mult timp ca un spațiu sigur pentru teroriști și alți adversari ai Statelor Unite. Departamentul Apărării nu comentează presupusele sale operațiuni în regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Rebecca Rebarich.