Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că, în cazul în care Guvernul va desfiinţa Secţia specială pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, partidul pe care îl conduce ar putea să dea tonul în ceea ce priveşte o moţiune de cenzură.

Întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă ALDE va susţine o moţiune de cenzură iniţiată de PSD în cazul în care Guvernul desfiinţează SIIJ, Tăriceanu a răspuns că partidul pe care îl conduce a fost mai vocal pe acest subiect decât social-democraţii.

„Nu ştiu de ce trebuie să susţinem o moţiune a PSD, că în această privinţă văd că PSD vorbeşte foarte puţin, mai vocali am fost noi, deci aş putea să spun că noi am putea să dăm tonul în această chestiune, dar vă reamintesc că acordul pe care l-am semnat cu domnul prim-ministru prevedea în mod explicit situaţia secţiei şi am spus următorul lucru atunci – da, suntem de acord ca în Parlament să existe o dezbatere legată de toată legislaţia referitoare la organizarea şi funcţionarea secţiei, dacă sunt anumite lucruri care trebuie corectate, trebuie să discutăm cu asociaţiile profesionale şi să vedem care sunt lucrurile care trebuie corectate”, a afirmat liderul ALDE.

El a menţionat că rămâne la convingerea că trebuie să existe în România şi o responsabilitate a magistraţilor.

„Nu vreau să ne întoarcem la perioada de dinainte de 2016 când nu exista niciun fel de urmă de responsabilitate şi, din acest motiv, am asistat cu toţii la derapaje grave în Justiţie în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, a susţinut Călin Popescu-Tăriceanu.