UPDATE:

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a sesizat Poliția Capitalei cu privire la faptul că pe platforma unei foste fabrici din sectorul 4, în urma demolării unei clădiri ce a aparţinut Nuclearmontaj SA, sub dărâmături au fost găsite mai multe instalaţii radiologice ce conţin uraniu sărăcit.

„În cursul zilei de 12 martie a.c., CNCAN a fost sesizat cu privire la existenta unui potential pericol urmare a demolarii unei cladiri de pe platforma fostei fabrici Vulcan, care adapostea  35 de instalatii radiologice industriale continand uraniu saracit, apartinand societatii Nuclearnomtaj S.A. – entitate autorizata CNCAN in lichidare.

O echipa CNCAN s-a deplasat la fata locului si, urmare a constatarii degradarii protectiei fizice a materialelor nucleare depozitate, a solicitat prezenta Politiei Romane pentru investigarea imprejurarilor care au condus la producerea acestui eveniment si asigurarea protectiei fizice a instalatiilor pana la finalizarea procesului de transfer al acestora la un depozit autorizat. (…)

In etapa de evacuare toate instalatiile nucleare au fost scoase din depozit si transferate in siguranta la IFIN-HH. In urma masurarii nivelului de contaminare a zonei, s-a constatat ca nu exista pericol radiologic pentru populatie si mediul inconjurator”, se arată într-un comunicat CNCAN.

Știre inițială

Situație cutremurătoare în România. Sute de kilograme de uraniu radioactiv au fost descoperite pe platforma unei foste fabrici din Bucureşti. Informația a fost oferită de G4Media, care citează surse.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a sesizat autorităţile cu privire la descoperirea unor instalaţii ce conţin aproximativ 600 de kilograme de uraniu sărăcit. Este viorba de material radioactiv. Descoperirea s-a făcut pe platforma fostei fabrici Vulcan din Sectorul 4 al Capitalei, au precizat surse din Poliţie pentru G4Media.ro.

Descoperirea a fost făcută în urma demolării unei hale, potrivit surselor.

Materialele vor fi ridicate şi transportate pentru neutralizare de specialişti de la Institutul National de Fizica si Inginerie Nucleara-„Horia Hulubei” (IFIN-HH).

Ce este uraniul sărăcit și la ce folosește

Uraniul sărăcit (US) este un produs secundar radioactiv şi toxic din punct de vedere chimic al procesului de îmbogăţire a uraniului. Nivel de radioactivitate creşte cu timpul, potrivit informaţiilor furnizate de Comisia Europeană.

Acesta este utilizat de mai multe state pentru muniţiile perforante utilizate la tancuri, care armate şi avioane.

Este cunoscut faptul că şase state produc acest tip de arme şi se consideră că circa 20 de state deţin astfel de arme în arsenalele lor. Muniţiile US se aprind, generând un fum ce include particule de oxid de uraniu, care prezintă un risc de inhalare pentru personalul civil şi militar. Muniţiile care nu nimeresc ţinta pot contamina solul şi pânza freatică.

Unde s-a mai descoperit

Cantităţi semnificative de muniţii US au fost folosite în Irak şi în Balcani de către SUA şi Regatul Unit. Există, în prezent, preocupări cu privire la potenţiala utilizare a acestora în Afganistan. Vehiculele contaminate cu US prezintă riscuri semnificative pentru colectorii de metal vechi şi pentru copiii care adesea se joacă în interiorul acestora. Muniţiile cu US au fost utilizate în ciuda unor lacune considerabile în materie de date în ce priveşte comportamentul de mediu al US, pericolele chimice şi radiologice pe care le reprezintă, nivelul de contaminare care poate apărea în diferite situaţii şi, lucrul cel mai important, măsura în care populaţiile civile pot fi expuse la resturi de US.

Parlamentul European s-a opus în mod constant utilizării muniţiilor US pentru mai mult de un deceniu. Densitatea foarte mare (19,1 g/cm3) şi proprietăţile lui fizice îl recomandă pentru unele aplicaţii militare şi civile. Principalele utilizări civile sunt : contragreutăţi în aviaţie, ecrane pentru radiaţii, containere pentru surse de radioterapie şi deşeuri radioactive, containere de transport pentru materiale radioactive. Densitatea foarte mare şi faptul cǎ se poate aprinde uşor îl recomandă pentru fabricarea de muniţie care poate penetra blindajul tancurilor.