Se estimează că tranzacţia se va finaliza în primul trimestru al anului 2012, iar părţile au convenit ca termenii acordului să rămână confidenţiali.

De’Longhi intenţionează să integreze facilitatea de producţie, ca parte cheie, în cadrul strategiei sale de dezvoltare, contribuind, astfel, la extinderea internaţională a grupului, aflat într-o perioadă de creştere accelerată. De asemenea, producătorul de electrocasnice planifică adaptarea capacităţii sale de manufactură şi diversificarea platformei sale de producţie, astfel încât să balanseze structura de producţie din Estul Îndepărtat către Europa, unde De’Longhi îşi desfăşoară deja activitatea în cadrul unei fabrici, în Italia.

După ce, în septembrie 2011, Nokia şi-a anunţat intenţia să oprească producţia de terminale mobile la Cluj  şi să-şi concentreze operaţiunile în locaţii mai apropiate de furnizorii şi pieţele sale cheie, compania a căutat activ potenţiali cumpărători pentru halele de producţie, cu sprijinul autorităţilor locale şi naţionale din România.

Robert Andersson, Senior Vice President în cadrul Nokia, care a condus discuţiile, a declarat: “Pe parcursul evaluării interesului faţă de fabrica Nokia, am făcut eforturi pentru a găsi un investitor important cu planuri clare de creştere şi de a crea locuri de muncă aici în viitorul apropiat. De’ Longhi a fost candidatul ideal din ambele puncte de vedere şi suntem foarte mulţumiţi că am reuşit să asigurăm un viitor fabricii, atât de repede”.

De la momentul încetării producţiei la Cluj, în noiembrie 2011, Nokia a continuat să ofere suport angajaţilor săi, prin mai multe măsuri proactive, incluzând suport financiar şi asistenţă pentru reconversie profesională şi căutarea de noi locuri de muncă.
Nokia este un lider global în domeniul comunicaţiilor mobile, produsele sale devenind parte integrantă din viaţa oamenilor din întreaga lume. În fiecare zi, peste 1,3 miliarde de oameni folosesc terminale Nokia pentru a surprinde şi împărtăşi experienţe, pentru a accesa informaţii şi a naviga cu ajutorul hărţilor sau, pur şi simplu, pentru a comunica unii cu alţii. Datorită inovaţiilor în domeniul tehnologiei şi design-ului, Nokia a devenit unul dintre cele mai recunoscute branduri din lume.
De’ Longhi  este unul dintre liderii globali pe piaţa aparatelor electrocasnice, în special în domeniul automatelor de cafea, aparatelor de bucătărie, îngrijirii locuinţei şi confortului casnic. Grupul are o cifră de afaceri de aproximativ 1,4 miliarde de euro şi este listat la Bursa din Milano. Mărcile sale distinctive (De’ Longhi şi Kenwood) sunt recunoascute la nivel global ca simboluri ale calităţii, design-ului şi inovaţiei; produsele sunt create pentru a face din viaţa de zi cu zi o experienţă mai plăcută.
Grupul De’Longhi deţine fabrici în China (Guangdong şi Shanghai), dar şi în Italia. Plecarea NOKIA ne costă peste un punct procentual în PIB