Delegație CCIR în Franța – în atenția oamenilor de afaceri români

In această perioad o delegaţie a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, condusă de Preşedintele CCIR, domnul Mihai Daraban, a efectuat o vizită de lucru la Paris, Franța. Astăzi, 7 iunie 2017, au avut loc întâlniri cu Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Franceze, domnul Pierre Goguet și cu reprezentaţi la nivel înalt ai Forumului Francofon al Afacerilor și ai Club Efficience care grupează Diaspora economică africană și are drept obiectiv promovarea intereselor economice africane în Franța și în Europa și crearea de punți de cooperare spre Africa prin intermediul unor proiecte..

În cadrul întâlnirii cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie Franceze s-a discutat despre perspectivele cooperării dintre organizaţiile camerale din România şi Franţa, cu accent pe contribuţia acestora la consolidarea conlucrării dintre mediile antreprenoriale din cele două state, atât pe plan bilateral cât şi pe pieţe terţe.

Subiectele de discuție au atins și perspectivele cooperării dintre organizaţiile camerale din România şi Franţa, cu accent pe contribuţia acestora la consolidarea conlucrării dintre mediile antreprenoriale din cele două state, atât pe plan bilateral cât şi pe pieţe terţe.

În cadrul întâlnirii cu preşedintele Forumului Francofon al Afacerilor, dl. Steve Gentili, o atenţie deosebită a fost acordată valorificării oportuniţilor oferite de Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF). Forumul Francofon al Afacerilor este principalul partener în organizarea evenimentelor economice ale OIF, axat pe încurajarea cooperării între actori economici din statele francofone, pe stimularea dialogului între mediul politic și cel economic, contribuind activ la facilitarea schimburilor între sectorul privat și economiile statelor francofone. A fost evocată inclusiv posibilitatea corelării activităţilor pe linia axei economice a francofoniei cu viitoarea Preşedinţie română a Consiliului UE.

S-a convenit asupra unui schimb de informaţii sistematic privind oportunităţile de afaceri, identificarea  domeniilor cu potenţial în materie, proiecte realizabile în comun de companiile româneşti şi franceze.