Deficitul comercial al SUA a scăzut cu 13,1% în luna iulie

Deficitul comercial al SUA a scăzut cu 13,1% în luna iulie
Publicat de CAPITAL la 8 septembrie 2011, 16:25

Deficitul comercial al Statelor Unite s-a diminuat peste aşteptări în iulie, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, deoarece exporturile au urcat la un nivel record iar importurile de petrol s-au redus uşor.

În iulie deficitul comercial a scăzut cu 13,1%, cel mai mult din februarie 2009, ajungând la 44,8 miliarde de dolari, faţă de 51,6 miliarde de dolari în iunie, a informat joi Departamentul de Comerţ.

Exporturile au crescut cu 3,6%, la 178 miliarde de dolari, deoarece companiile au livrat mai multe mărfuri şi automobile clienţilor de peste hotare. Importurile au scăzut cu 0,2%, la 126,9 miliarde de dolari deoarece valoarea importurilor de petrol a înregistrat un declin de 6%, la 35,5 miliarde de dolari, în urma scăderii preţului ţiţeiului.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.