Reactorul 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă este oprit, din nou, repornirea lui fiind estimată a se face azi, scrie economica.net. Este pentru a cincea oară în acest an când centrala funcţionează doar cu un reactor pentru că, din diverse cauze, celălalt nu poate funcţiona. În cele mai multe cazuri „veriga slabă” a fost Reactorul 1 care se opreşte fie din cauza unor „vibraţii suspecte”, fie din cauză că sistemul nu-i poate prelua energia produsă, fie că trebuie să intre în revizia periodică.
Citeşte şi Dacia ar putea scoate un model sport în două locuri
Pentru că subiectul unei avarii la o centrală nucleară este unul foarte sensibil, am cerut explicaţii de la mai mulţi specialişti legate de cauzele precise care au dus la atâtea avarii. Explicaţiile lor nu au fost chiar atât de precise dar conducerea SNN va întocmi o analiză, până la sfârşitul anului, care va releva aceste cauze.
„Ultima avarie chiar a fost o situaţie specială în sensul că o furtună a rupt un cablu de curent astfel încât energia produsă de Reactorul 1 nu a mai putut fi preluată. Practic, problema a fost la Transelectrica”, spune Alexandru Săndulescu, preşedintele Consiliului de Administraţie Nuclearelectrica pentru economica.net. Vezi ce alte explicaţii au specialiştii cu privire la avariile de la reactoarele centralei de la Cernavodă pe economica.net