Cererea de datorie europeană pare să-şi revină, iar costurile de împrumut ale unor ţări precum Italia şi Portugalia sunt în scădere. Dar bilanţurile multor ţări europene şi non-europene sunt foarte nesănătoase.

În acest context, Business Insider a analizat datele analiştilor UBS pentru a crea o imagine de ansamblu a fragilităţii financiare. În determinarea acestui top, au fost luate în calcul cifrele înregistrate în urma diverselor scenarii de stres ce au avut în vedere riscurile de piaţă şi de credit, dar şi datoria sectorului public ca procentaj din Produsul Intern Brut. Desigur, aceştia nu sunt singurii factori care determina riscul de faliment, la fel de importantă precum capacitatea ţării de a rambursa datoria fiind disponibilitatea de a plăti şi de a adopta reformele structurale esenţiale.

Conform acestui clasament, din cele 19 ţări analizate, România se află spre coada topului, cu un risc mic de intrare în incapacitate de plată, risc mai mare de faliment avându-l ţări precum Ungaria, Norvegia, Olanda, Franţa sau Marea Britanie.

Dacă la începutul crizei din 2008 Ungaria era poziţionată de agenţiile de evaluare financiară mai bine decât România, în timp situaţia s-a schimbat radical, iar decizia guvernului maghiar de a ridica taxa pe valoarea adăugată la cel mai înalt nivel din Uniunea Europeană, de 27%, va spulbera definitiv mitul ţării mai ieftine de la vest.

În 2010, ungurii au luat decizia de a întrerupe acordul cu FMI, semnat în 2008, pentru că nu doreau măsuri de austeritate. Au venit cu propriile soluţii, dar ele le-au adus căderea, aşa că au ajuns din nou la mâna FMI şi a Comisiei Europene. Potrivit prognozelor CE, România ar putea avea o creştere de patru ori mai mare decât Ungaria în următorii ani, plus că ţara noastră are unul din cele mai mici niveluri de îndatorare publică din UE.
Una dintre cele mai mari lovituri pe care ar putea-o primi ungurii ar putea veni de la cursul de schimb. În ultimele luni, forintul s-a depreciat în raport cu euro cu circa 16%, ceea ce a crescut puternic ratele contractate de unguri de la bănci, în contextul în care populaţia maghiară este puternic îndatorată în valută.

Iată mai jos clasamentul ţărilor cu cel mai mare risc de faliment, întocmit de Business Insider

1. Irlanda

Valoarea creditelor raportată la PIB: 56,1%

Raportul credite – depozite: 187,3%

Procentul datoriei publice din PIB: 99,4%

Scorul total: 7,6
2. Portugalia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 53,6%

Raportul credite – depozite: 189,2%

Procentul datoriei publice din PIB: 83,1%

Scorul total: 7

3. Spania

Valoarea creditelor raportată la PIB: 66%

Raportul credite – depozite: 223%

Procentul datoriei publice din PIB: 63,5%

Scorul total: 6,3

4. Grecia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 55,7%

Raportul credite – depozite: 117,7%

Procentul datoriei publice din PIB: 130,2%

Scorul total: 6,1

5. Marea Britanie

Valoarea creditelor raportată la PIB: 35,2%

Raportul credite – depozite: 150,5%

Procentul datoriei publice din PIB: 76,7%

Scorul total: 6

6. Ungaria

Valoarea creditelor raportată la PIB: 21%

Raportul credite – depozite: 123,6%

Procentul datoriei publice din PIB: 85,3%

Scorul total: 5,8

7. Danemarca

Valoarea creditelor raportată la PIB: 44,1%

Raportul credite – depozite: 346,1%

Procentul datoriei publice din PIB: 44,2%

Scorul total: 5,6

8. Franţa

Valoarea creditelor raportată la PIB: 19,4%

Raportul credite – depozite: 163,6%

Procentul datoriei publice din PIB: 84,2%

Scorul total: 5,5

9. Belgia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 22%

Raportul credite – depozite: 98,1%

Procentul datoriei publice din PIB: 100,2%

Scorul total: 5,5

10. Suedia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 27,3%

Raportul credite – depozite: 237,6%

Procentul datoriei publice din PIB: 41,7%

Scorul total: 5,5

11. Olanda

Valoarea creditelor raportată la PIB: 15,7%

Raportul credite – depozite: 158,7%

Procentul datoriei publice din PIB: 66%

Scorul total: 5,4

12. Bulgaria

Valoarea creditelor raportată la PIB: 36%

Raportul credite – depozite: 102,6%

Procentul datoriei publice din PIB: 16,6%

Scorul total: 5,3

13. Finlanda

Valoarea creditelor raportată la PIB: 19,9%

Raportul credite – depozite: 156,4%

Procentul datoriei publice din PIB: 50%

Scorul total: 5,3

14. Italia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 25,3%

Raportul credite – depozite: 165,2%

Procentul datoriei publice din PIB: 118,4%

Scorul total: 5,2

15. Canada

Valoarea creditelor raportată la PIB: 23,4%

Raportul credite – depozite: 199,3%

Procentul datoriei publice din PIB: 81,7%

Scorul total: 5,1

16. Norvegia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 24,8%

Raportul credite – depozite: 214,9%

Procentul datoriei publice din PIB: 54,3%

Scorul total: 5,1

17. România

Valoarea creditelor raportată la PIB: 21,2%

Raportul credite – depozite: 113,3%

Procentul datoriei publice din PIB: 35,3%

Scorul total: 5,1

18. Polonia

Valoarea creditelor raportată la PIB: 24,6%

Raportul credite – depozite: 106,3%

Procentul datoriei publice din PIB: 54,2%

Scorul total: 4,8

19. SUA

Valoarea creditelor raportată la PIB: 5,1%

Raportul credite – depozite: 147%

Procentul datoriei publice din PIB: 92,7%

Scorul total: 4,8

Te-ar putea interesa și: