Consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, spune că Guvernul şi-a propus ca, până la finalul anului, ratele celor care au datorii la bănci să coboare la jumătate din nivelul lor actual.  

„Această creştere (a ratelor – n.r.) care s-a produs în ultimii doi ani de zile s-a produs artificial, fără să aibă niciun motiv la bază. E vorba de comportamentul băncilor cu populaţia României de după Revoluţie, noi nu vorbim de un comportament din ultimii doi ani de zile, vorbim de un comportament de 29 de ani”, a afirmat Darius Vâlcov luni seară, la TVR.

Guvernul a decis anul trecut să introducă o nouă taxă pe sistemul bancar. Aceasta taxa, unica în Europa, presupune ca bancile să fie penalizate daca nivelul ROBOR(dobanda medie la care se imprumuta bancile intre ele) sare de 2%. 

În acest context, consilierul primului ministru a spus că Guvernul vrea reducerea la jumătate a ratelor până la finalul anului în curs.

„Până la sfâşitul acestui an, Guvernul şi-a propus ca ratele la creditele românilor să coboare la jumătate, atât la băncile comerciale, cât şi prin programele pe care noi le avem demarate. Deci, dacă vorbim de taxa pe lăcomie, când vom ajunge la acest nivel peste media Uniunii Europene ,dar la jumătate faţă de cât ele sunt astăzi, nici băncile nu vor mai avea de plătit niciun fel de taxă”, a afirmat Darius Vâlcov.

Consilierul premierului a spus că, în nouă luni ale anului trecut, băncile din România au avut venituri de 16 miliarde de lei, din care profitul a fost de 5,8 miliarde de lei, reprezentând 35 la sută din venituri. Vâlcov a arătat că 10 miliarde din suma avansată provin din dobânzi, peste 20 la sută din venituri sunt obţinute din comisioane şi zece la sută din schimbul valutar, toate cele trei componente fiind la cel mai mare nivel din UE.

„Nicăieri în lume nu se obţine asemenea profit în bancă, ca şi mod de comparaţie este de şapte ori mai mare decât în Germania şi de trei ori mai mare decât media europeană. Este enorm”, a apreciat el.

 

Vâlcov susţine că au existat „discuţii nenumărate” în ultimii doi ani şi cu Coaliţia pentru Dezvoltarea României, cu băncile şi cu administratorii de fonduri private.

Consilierul premierului a spus că ceea ce a făcut Guvernul prin Ordonanţa 114 este „un act pe deplin justificat, apreciat extraordinar de bine”, arătând că actul normativ a fost adoptat în condiţiile în care „fără nicio excepeţie ratele la creditele pe care le iau românii sunt de câteva ori mai mari decât în ţările europene, fiind invocat de fiecare dată riscul de ţară”.

„Ne aflăm în postura de a trebui anul viitor să avem licitaţia pentru 5G, o licitaţie care între ANCOM şi firmele care doresc să participe, patru-cinci firme care vor să participe la această licitaţie şi ANCOM care este celălalt actor, exista o discuţie în spaţiul public care pe noi ne-a speriat într-un fel, în care spuneau achiziţia de spectru se va face undeva sub 500 de milioane de euro pentru 5G. Şi atunci am început cercetările şi cu Ministerul Comunicaţiilor am constatat că în Italia, o ţară doar de trei ori mai mare decât noi ca număr al populaţiei pentru acelaşi tip de licitaţie statul a încasat 6,5 miliarde. Păi, dacă împărţim la trei, înseamnă că şi România ar trebui să încaseze peste două miliarde de euro şi în niciun caz sub 500 de milioane de euro”, a mai spus Vâlcov.
El a susţinut că se vor mai face „ajustări”.

„Va fi ajustată acolo unde este nevoie şi atunci când este nevoie, în momentul de faţă pe anumite componente este nevoie să fie. Spre exemplu la construcţii. Când s-a dat facilitatea pentru aproape 300.000 de angajaţi din acest sector astfel încât aceştia nu mai plătesc 42 la sută taxele pe muncă ci plătesc până la 21 la sută s-a scăpat un domeniu şi anume asfaltatorii, noi credem că trebuie prins şi acest domeniu şi trebuie explicat mai bine cum funcţionează şi ce fac firmele care nu au 80 la sută cifră de afaceri în construcţii. Aici sunt, să spunem aşa, lucrurile pe care le mai ave un pic de reglat”, a afirmat el.

 

Te-ar putea interesa și: