„Sunt entuziasmat să devin director general al Danone România. Danone România s-a remarcat prin preocuparea constantă pentru inovare şi un portofoliu ce cuprinde multe mărci, foarte cunoscute pe piaţa produselor lactate proaspete. Ne mândrim cu faptul că suntem lider de piaţă în România, iar principalul nostru obiectiv va fi să consolidăm rezultatele obţinute până acum şi să menţinem evoluţia ascendentă, continuând să investim în mărcile, oamenii şi activităţile noastre de aici. Cred că piaţa produselor lactate proaspete din România are un potenţial important de creştere, de care vom beneficia oferind în continuare consumatorilor noştri o gamă variată de produse de înaltă calitate, adaptate la preferinţele şi nevoile lor. Ne vom concentra şi pe continuarea programului de susţinere a fermierilor români şi a proiectelor de responsabilitate socială iniţiate de Danone România”, declară Dieter Schulz, director general Danone Europa Centrală şi de Sud.

Dieter Schulz are mulţi ani de experienţă în industria FMCG. El şi-a început cariera în 1996, la Air Liquide Paris, iar în 1998 s-a alăturat MARS Inc., unde a ocupat, timp de 9 ani, mai multe poziţii manageriale, în diferite funcţiuni şi ţări, ultima fiind cea de director general pentru regiunea Est Mediteraneană, cu sediul în Istanbul.

Dieter Schulz s-a alăturat echipei Danone în ianuarie 2007, ca Director General pentru Malaezia şi Singapore, în divizia de biscuiţi. După preluarea acesteia de către Kraft Foods, şi-a continuat activitatea, în aceeaşi funcţie, în noua companie, unde a coordonat cu succes integrarea diviziei Danone, în 2008 şi, apoi, integrarea Cadbury, în 2010.
În mai 2011, Dieter Schulz a revenit în Grupul Danone, ca Director General pentru Bulgaria şi Grecia, în divizia de produse lactate.