”Încă o zi de încălcare a Constituţiei de către preşedinte. Domnule Klaus Iohannis, o ţară întreagă aşteaptă să vă faceţi treaba. Şi nici măcar nu v-am cerut să vă sacrificaţi weekend-ul. Când puneţi în aplicare decizia Curţii Constituţionale?”, a scris Dăncilă pe Facebook.

În mesajul postat, Dăncilă îi cere lui Iohannis să numească de îndată miniștrii interimari și de asemenea să motiveze în scris respingerile făcute. În plus, aceasta îl ironizează pe președinte spunându-i ”să mai ia o scurtă pauză de la poze”.

”Îi cer preşedintelui să numească miniştrii interimari imediat, nu de îndată, pentru că am văzut cu toţii ce înseamnă asta la Klaus Iohannis. Îi cer de asemenea, aşa cum a decis Curtea, să motiveze în scris respingerile făcute, aşa cum era normal încă de la început.Să ia o scurtă pauză de la poze, lansări de carte şi şedinţe de campanie în sediul PNL şi să îşi aducă aminte că încă este preşedintele în funcţie şi că are atribuţii constituţionale pe care este obligat să le şi exercite”, a spus Dăncilă.

De asemenea, premierul a ținut să precizeze și care sunt blocajele provocate de șeful statului.

„Daţi-mi voie să vă citesc din motivarea Curţii Constituţionale de astăzi în ceea ce priveşte blocajul practicat de preşedintele Iohannis de mai bine de o lună la adresa Guvernului. La punctul 134, magistraţii Curţii Constituţionale spun că <<numirea de urgenţă a miniştrilor interimari se justifică prin imperativul de ordin public reprezentat tocmai de interesul asigurării continuităţii funcţionării ministerelor. Trebuie asigurată funcţionarea permanentă şi în condiţii de normalitate a Guvernului astfel că împrejurarea modificării compoziţiei politice a Guvernului nu poate reprezenta un argument valid pentru refuzul numirii de către preşedintele statului a miniştrilor interimari la propunerea primului ministru>>”, a spus Dăncilă.

Mai mult, liderul PSD este îngrijorată de faptul că Iohannis nu ia în serios obligațiile constituționale. Aceasta susține că „termenii folosiţi în declaraţia publică sunt străini rolului şi importanţei funcţiei de preşedinte al statului”.

„Modul în care candidatul Klaus Iohannis se raportează la obligaţiile constituţionale îngrijorează, iar acest lucru reiese, de asemenea, din motivarea Curţii Constituţionale, care constată, în legătură cu respingerea unui profesionist în funcţia de ministru al Justiţiei, că <<termenii folosiţi în declaraţia publică sunt străini rolului şi importanţei funcţiei de preşedinte al statului şi aduc atingere onoarei şi demnităţii unei categorii socio-profesionale, care se bucură constituţional de protecţie>>”, a afirmat Dăncilă.

Revoltată, Dăncilă susține că președintele Iohannis se contrazice singur în declarațiile publice și că a respins orice propunere pentru ocuparea funcţiilor de ministru al Justiţiei, ministru al Educaţiei Naţionale şi viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice.

„Citez din nou din motivarea Curţii Constituţionale: <<Preşedintele a susţinut că nu domnia sa are atributul numirii membrilor Guvernului, ci Parlamentul. Dar în acelaşi timp a respins prin aprecieri subiective propunerile formulate pentru ocuparea funcţiei de ministru al Justiţiei, ministru al Educaţiei Naţionale şi viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice>>. Cu alte cuvinte, deşi preşedintele spune că nu el numeşte miniştrii în situaţia dată, îi refuză prin aprecieri subiective şi declaraţii politice de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale. Ce înseamnă asta dacă nu campanie electorală? Ce este asta dacă nu demagogie şi încălcarea Constituţiei? Aşadar, Curtea Constituţională dă dreptate Guvernului, preşedintele a încălcat flagrant Constituţia”, a mai spus Dăncilă.

Te-ar putea interesa și: