PSD a rămas cu datorii de peste 60 de milioane de lei, facturi neachitate, după plecarea Vioricăi Dăncilă de la conducerea partidului.

Liderii interimari ai partidului se întrunesc săptămâna viitoare într-o ședința în care se va discuta despre datoria rămasă după alegerile prezidențiale, mai ales că nu au primit încă toate facturile cu banii pe care ii au de plătit.

Refuz la plată

Conducerea PSD a scris deja o adresa de refuz a plății facturilor emise post-campanie. Acest document va fi, de fapt, o înștiințare prin care instituțiile care nu au emis încă facturi pentru PSD sunt informate că acestea trebuie achitate de candidat, nu de partid, au dezvăluit surse interne, citate de Pro Tv.

Iar acest document include și datele personale ale Vioricăi Dăncilă, care este acuzată că, pentru turul doi al prezidențialelor, nu ar fi avut un media-plan și că ar fi decis singură numărul și durata aparițiilor TV.

Precedentul există

Asta în condițiile în care unele televizuni de știri ar fi facturat și 7000 de euro un minut pentru candidatul PSD, astfel că sumele datorate în acest moment sunt foarte mari.

În consecință, social-democrații invocă în acest demers și un precedent din campania prezidențială din 2014. Atunci, și lui Victor Ponta i-au fost trimise ”pe persoană fizică” facturi emise după ce a pierdut alegerile.