Dăncilă a dezvăluit planul de ultim moment al Guvernului privind un OUG controversat! Se pregătesc noi schimbări
Viorica Dăncilă a făcut un anunț surpriză luni dimineața, când a participat la Adunerea generală a Asociației Comunelor din România, unde a vorbit despre un OUG adoptat de Guvern la sfârșit de an ce urmează să fie modificat.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că modificările la Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare vor fi în concordanţă cu problemele semnalate de reprezentanţii administraţiei, afirmând că ”asta nu înseamnă o cedare”.
„Legat de Ordonanţa 114, am spus că este nevoie de flexibilitate. Şi de aceea am chemat miniştrii, ca fiecare să spună ce probleme sunt pe fiecare capitol în parte. (…) Ceilalţi miniştri au discutat fiecare pe linia domniei sale, astfel încât acolo unde sunt probleme să vedem ce modificări facem. Asta nu înseamnă o cedare, asta nu înseamnă că dacă cine strigă mai tare, ăla are dreptate. Vrem ca modificările pe care le facem să fie în conformitate, în concordanţă cu problemele pe care le aveţi dumneavoastră. Vreau sa schimbăm acest mod de abordare. (…) Problemele trebuie să vină dinspre dumneavoastră către noi ca să putem lua deciziile care se impun”, a declarat şeful executivului la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




