Dacian Cioloș își protejează apropiata. “Oana Bogdan este un antreprenor de succes, care…”
Scandalul provocat de declarațiile Oanei Bogdan, membră a partidului lui Cioloș privind desființarea proprietății private este departe de a se stins. În apărarea acesteia a sărit chiar șeful ei de partid.
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat față de valul de comentarii negative la adresa Oanei Bogdan. Întrebat cum comentează aceste declarații, Cioloș a răspuns: “Nu este în regulă modul în care a fost interpretată de unii, inclusiv în presă. Oana Bogdan este un antreprenor de succes, care a valorificat propietatea privata și își pune problema modului în care resursele pe care le avem de gestionat ca societate le putem gestiona colectiv, în comun. Si responsabilitatea pe care o avem ca cetățeni, dincolo de familie și dincolo de cupluri, pentru a lucra în comun pentru binele societății”. De altfel, Cioloș a fost însoțit de Oana Bogdan la acțiunile PLUS din Vâlcea.
”Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele”, a scris Oana Maria Bogdan, membră în conducerea centrală a PLUS, într-un comentariu pe Facebook, care a stârnit mânia opiniei publice.
Oana-Maria Bogdan a fost aleasă membră în Biroul Național al PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș. Ea este aproape nelipsită din deplasările pe care Cioloș le face în țară, potrivit g4media.ro.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.