De asemenea, francul elvețian s-a apreciat puternic față de moneda națională, cursul ajungând la 3,6921 lei pentru un franc.Ieri cursul față de moneda elvețiană era de 3,5742 lei pentru un franc.
UPDATE ora 12.00: Cursul a ajuns la 4,2903 lei pentru un euro. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR a precizat că situaţia zilei se poate schimba rapid. Cursul francului elvețian era la ora 12.00 la nivelul de 3,6942 de lei pentru un franc.
UPDATE: Cursul a depășit nivelul de 4,30 de lei pentru un euro, pe cotațiile intraday, la aproximativ o oră și jumătate înainte de fixarea cursului de către BNR.

"Nici nu o bag în seamă. S-ar putea să vină un vânzător sau un cumpărător şi să schimbe situaţia zilei", a spus consilierul lui Mugur Isărescu.
Cutremur pe cursul euro/leu în această dimineață. Leul s-a tranzacționat și la nivelul de 4,29 de lei pentru un euro pe intraday, fiind foarte aproape chiar de nivelul de 4,30.
Ieri, moneda naţională a scăzut în raport cu euro, la referinţa BNR, cursul urcând cu 0,56% (2,35 bani), până la 4,2272 lei, însă cel mai mult s-a depreciat în raport cu francul elveţian, până la un minim istoric.
Deprecierea leului mai accentuată faţă de francul elveţian şi dolarul american este efectul scăderii euro în raport cu cele două valute, atâta timp cât investitorii sunt în continuare îngrijoraţi de problemele din zona euro.
Pe cotațiile intraday de azi, nivelul cursului față de francul elvețian a urcat chiar și la peste 3,7 lei pentru un franc.

vom reveni cu amănunte

Citeşte şi ING: Riscul ca euro să depăşească 4,4-4,5 lei se confirmă parţial