Curs valutar 3 februarie. Francul elvețian a explodat! Ce se întâmplă cu moneda euro

Curs valutar 3 februarie. Francul elvețian a explodat! Ce se întâmplă cu moneda euro
Publicat de Valentina Drăgoi la 3 februarie 2020, 13:50

Vești proaste pentru românii care au credite la bănci. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni că francul elveţian a atins cel mai mare nivel din ultimii 5 ani. Moneda euro nu s-a lăsat mai prejos și a crescut semnificativ.

Potrivit datelor BNR, moneda euro a atins astăzi un curs de referinţă de 4.7788 lei/euro, în creştere cu 0,02% faţă de valoarea atinsă vineri, iar francul elveţian a ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 5 ani.

Vineri, euro a scăzut la 4.7779 lei.

Luni, euro a urcat la 4.7788 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 4.4691 lei la 4.4773 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 26 ianuarie 2015, când a fost 4.4840 lei.

În 15 ianuarie 2015, francul elveţian a sărit de la 3.7415 lei la 4.3287 lei, după ce Banca Elveţiei a decis să renunţe la plafonarea cursului de schimb, mai arată BNR.

Ce se întâmplă cu dolarul și lira sterlină

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4.3309 lei la 4.3181 lei.

Lira sterlină a scăzut de la 5.6778 lei la 5.6420 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 220.0322 lei la 219.2386 lei. Luni, 27 ianuarie, BNR a anunţat un nivel record pentru aur, 220.9342 lei/gram, preţul acestuia crescând în contextul incertitudinilor existente la nivel global.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.