Cum vrea Protecția Consumatorilor ”să prindă hoții”. Inspectorii vor pune firmele pe fugă

Cum vrea Protecția Consumatorilor ”să prindă hoții”. Inspectorii vor pune firmele pe fugă
Publicat de Alina Oprea la 15 ianuarie 2019, 14:54

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pregătește mai multe măsuri care pot lovi dur companiile din România care încalcă legislația din domeniu.

Una dintre măsurile pe care autoritatea le are în plan este introducerea conceptului de „mistery shopping” în achiziţia de bunuri şi servicii de către autoritatea de control, astfel că inspectorii vor face cumpărături sub acoperire pentru a-i depista și pedepsi pe cei care nu funcționează potrivit legii.

„Personalul cu atribuţii de control din cadrul autorităţii poate să achiziţioneze bunuri sau servicii în scopuri de testare, dacă este necesar sub o altă identitate (mistery shopping), inclusiv de a le inspecta şi de a le observa, studia, dezasambla sau testa în scopul de a detecta încălcări sancţionate prin noul Regulament şi de a obţine mijloace de probă”, arată un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificările şi completarea unor acte normative referitoare la protecţia consumatorilor, privind creditele de consum, practicile incorecte ale comercianţilor şi clauzele abuzive din anumite contracte.

Vor fi modificate, între altele, Ordonanţa de urgentă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor.

De asemenea, o altă schimbare pe care ANPC o pregătește este că vrea să aplice firmelor amenzi de până la 5% din cifra de afaceri pentru orice încălcare a normelor de protecție a consumatorilor, iar unele companii ar putea fi închise. Același principiu îl urmează, de exemplu, Consiliul Concurenței.

În prezent, ANPC aplică sancțiuni fixe stabilite prin lege, iar legislația le permite firmelor să plătească jumătatea din minimul amenzilor de la ANPC în 15 zile.
 

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.