Cum va verifica ANAF banii care se cheltuie la nunți: primul DETALIU care atrage atenția
Inspectorii ANAF au început deja să-și facă planul de bătaie pentru controalele ve vor urma pe la nunțile românilor. Există niște detalii la care inspectorii se vor uita foarte atent.
HotNews.ro a discutat cu inspectorii Fiscului din teritoriu care recunosc că nu pot să verifice toate nunțile care au avut loc și nici nu e nevoie. Ei vor merge doar acolo unde există suspiciuni de fraudă. Vor exista zone în care nu se va trimite niciun fel de solicitare de informații.
„De exemplu, dacă constatăm că doar 5 persoane juridice furnizează servicii în zonă, iar numărul nunților a fost de 1.000-2.000 într-un an, atunci ne uităm să vedem veniturile acestora. Mai departe, presupunem că există și prestatori neînregistrați, iar cu ajutorul mirilor sperăm să obținem datele de contact ale persoanelor respective”, au spus aceștia.
Ei au precizat că fiecare agenție a Fiscului de pe plan local are propria strategie.
„Probabil vor fi colegi din teritoriu care nu vor trimite către nimeni, pentru că analiza pe zona respectivă arată că nu este cazul să se meargă mai departe”, au explicat inspectorii.
- Prima oară a scris despre acest subiect profit.ro
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





