Cum va influența amânarea noii taxe auto tranzacțiile de autovehicule second hand
Suspendarea noii taxe auto va influența creșterea numărului de tranzacții în cazul autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007.
Încă din luna decembrie 2011, pe fondul calculelor rezultate din noua taxă auto ce urma să intre în vigoare, a existat o creștere considerabilă a numărului de reînmatriculări pentru autovehiculele second hand, înregistrându-se un record istoric de 51.013 tranzacții.
“Amânarea deciziei va conduce la o creștere a ofertei datorită faptului că deținatorii de autovehicule second hand afectați de noua taxă se vor grăbi să vândă în decursul anului 2012 autovehiculele care au devenit greu vandabile în condițiile noii taxe auto. Creșterea ofertei va duce implicit la o scădere a prețului pentru mașinile care se supun condițiilor noii taxe auto”, a declarat Bogdan Axinia, general manager Auto.ro.
Suspendarea noii taxe auto presupune ca toți cei care cumpără o maşină înmatriculată înainte de 2007 să nu mai achite taxa, în timp ce pentru toate maşinile nou înmatriculate taxa se va achita în continuare cu observația că proprietarii maşinilor înmatriculate în România după ianuarie 2007 nu vor mai plăti taxa auto dacă au achitat-o deja, plata facându-se o singură dată.
Cei care au achitat deja taxa pentru maşinile înmatriculate după 2007 şi care constată o diferenţă între valoarea taxei conform noii legi şi cuantumul achitat pe vechea lege, pot solicita diferența de bani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




