Conform proiectului de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Rompetrol Rafinare SA, procedura de vânzare va avea următoarele etape: licitaţie competitivă la un preţ în urcare faţă de preţul de ofertă vânzarea pachetului de acţiuni sau licitaţie olandeză la un preţ în scădere faţă de preţul de ofertă, dacă nu se oferă preţul de ofertă.

'Se mandatează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri să stabilească preţul de ofertă care nu va fi mai mic decât valoarea nominală a pachetului de acţiuni, să nu finalizeze vânzarea pachetului de acţiuni care face obiectul strategiei de privatizare la un preţ de adjudecare mai mic decât echivalentul sumei de 200 milioane dolari', se precizează în proiect.

De asemenea, în vederea implementării măsurilor prevăzute în tranzacţia convenită la 15 februarie 2013 prin Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group NV, precum şi în vederea implementării Strategiei de privatizare va fi constituită o comisie pentru coordonarea implementării tranzacţiei, o comisie de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare.

Comisia pentru coordonarea implementării tranzacţiei are următoarea componenţă: ministrul Energiei, un reprezentant din cadrul Cancelariei primului-ministru, numit de premier, un reprezentant la nivel de secretar de stat numit prin ordin al ministrului Finanţelor şi un altul numit prin ordin al ministrului Energiei, preşedintele sau vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi doi reprezentanţi ai MEIMMMA, din care unul este directorul general al Direcţiei Generale Societăţi comerciale. Pentru fiecare membru titular va fi desemnat un supleant.

Comisia va coordona toate acţiunile necesare pentru implementarea strategiei, va analiza activităţile legate de înfiinţarea fondului de investiţii kazaho-român în sectorul energetic, analizează şi formulează propuneri faţă de aspectele necesar a fi negociate de către Ministerul Energiei cu reprezentanţii KMG International, succesorul The Rompetrol Group, avizează preţul de ofertă pe baza recomandărilor evaluatorului, aprobă lista ofertanţilor acceptaţi la licitaţie etc.

Memorandumul încheiat la data de 15 februarie 2013 reglementează termenii generali ai unei tranzacţii complexe între statul român şi The Rompetrol Group, deţinut de grupul KazMunayGas, care este structurată pe patru componente majore: un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group sau a unei societăţi afiliate acesteia a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare, deţinut în prezent de Ministerul Energiei, la un preţ minim garantat de 200 milioane dolari; o garanţie de menţinere de către statul român a unei participaţii nediluate de 18% din capitalul social al RRC pe o perioadă de trei ani; constituirea unui fond de investiţii sub forma unei societăţi pe acţiuni, care va investi în proiecte energetice din România; ca o premisă a implementării tranzacţiei vor trebui încetate toate litigiile şi măsurile administrative iniţiate de MFP împotriva RRC, ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor deţinute de statul român şi nerăscumpărate de RRC până la scadenţă.

În cursul lunii martie 2014, în baza HG 35/2014 pentru aprobarea tranzacţiei convenite prin memorandum, Ministerul Finanţelor a renunţat la judecarea cererii de chemare în judecată.

În urmă cu două zile, Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior KMG International, afirma că procedura privind achiziţia a 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare s-ar putea extinde pe o perioadă de 10 luni.

''Procesul de vânzare a acţiunilor deţinute de Guvern, care reprezintă un pachet de 26,69% din companie, administrat de Ministerul Energiei printr-o agenţie specială, trebuie să îndeplinească anumiţi paşi… Din câte ştim noi, la momentul de faţă, lucrurile evoluează şi, din ce am auzit de la Guvern, strategia de achiziţie a fost deja aprobată şi procedura a fost începută, doar că va mai dura ceva timp. Conform legislaţiei româneşti, trebuie îndeplinite anumite provizioane, ceea ce poate dura până la zece luni, din ce ne-a spus ministerul. Noi, compania, am fost pregătiţi să preluăm acele acţiuni din momentul semnării Memorandumului, când am promis Guvernului că vom cumpăra acţiunile imediat ce se doreşte. Întregul proces a fost menit să respecte legislaţia românească referitoare la privatizările prin licitaţie publică, licitaţie la care va trebui să participăm", a declarat, marţi, Azamat Zhangulov, la Palatul Parlamentului.

De asemenea, acesta a afirmat că, potrivit acordului, înfiinţarea fondului de investiţii este pasul imediat următor achiziţiei acţiunilor.

''Conform acordului, fondul de investiţii este pasul imediat următor achiziţiei acţiunilor. Astfel, achiziţia trebuie să preceadă înfiinţarea fondului. Purtăm discuţii cu ministerul şi cu Guvernul pentru a urgenta procedurile şi a lansa fondul mai devreme, pentru că suntem interesaţi şi doritori să lansăm fondul cât mai repede. Dar ministerul trebuie să ia anumite măsuri'', a mai spus Zhangulov.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: