Persoanele fizice care obţin venituri extra-salariale şi nu au achitat impozitele pentru sănătate pentru perioada 2014-2017 sunt stimulate pentru a-și plăti dările la stat.

Este vorba despre reduceri la plata asigurărilor de sănătate din 2014 până acum. Aşa se vor mai strânge ceva bani în visterie. În plus, se vor reduce şi cazurile în care oamenii nici măcar nu au primit decizii de impunere pentru plata impozitelor. Iar scutirile pentru anumite categorii, precum IT-ştii, ar putea dispărea de anul viitor.

Persoanele fizice care obţin venituri extra-salariale şi nu au achitat impozitele pentru sănătate pentru perioada 2014-2017 ar putea primi o reducere de 10% la plata acestora. Asta doar dacă achită aceşti bani până la 31 martie anul viitor. Bonificaţia se acordă şi celor care au obţinut venituri din profesii liberale, din chirii sau dividende anul trecut şi plătesc până la mijlocul lunii decembrie. Măsurile sunt prevăzute într-o ordonanţă de urgenţă publicată pe site-ul Ministerului de Finanţe.

„Vedem deja că în acest proiect de ordonanţă de urgenţă regăsim exact a treia categorie menţionată în zona de restructurare sau amnistie fiscală persoanele fizice care beneficiază de o astfel de bonificaţie. Ca să poată fi cineva executat sau sancţionat trebuie să existe decizii de impunere, ANAF nu a emis decizii de impunere din perspectiva sumelor trecute 2014 – 2017 şi practic termenul acesta din legislaţia primară din ordonanţă vine să stabilească în avans un termen de plată 15 decembrie 2018”, spune Daniel Anghel – consultant fiscal PwC.

Totodată, analiştii fiscali spun că scutirea de impozit pe venit pentru angajaţii din IT şi cercetare-dezvoltare ar putea să nu mai fie aplicată de anul viitor. Asta în lipsa unui act normativ care să prelungească această scutire. Ceea ce înseamnă că unele lefuri s-ar putea diminua.

„Angajatorul şi angajatul vor stabili care este nivelul salariului brut din 1 ianuarie 2019 când prin ipoteză nu s-ar mai aplica reglementarea actuală care făcea posibilă acoperirea de către stat a unei porţiuni din această contribuţie”, a spus Dan Dascălu, avocat.

„Costul suplimentar pentru zona de IT şi cercetare – dezvoltare era undeva în zona de 7% pentru angajator, în măsura în care se dorea să se păstreze netul pentru aceste categorii compania trebuia să crească cu 27% brutul”, afirmă Daniel Anghel, consultant fiscal PwC, conform Digi24.