Situație explozivă la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, unde toate deciziile emise din martie anul trecut și până în prezent pot fi anulate, din cauza faptului că în conducerea instituției a fost numită o persoană care nu îndeplinește condițiile legii, scrie B365.ro.

Concret, potrivit Art. 8, punctul 3, din Ordonanța de urgență nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, “Membrii Comitetului trebuie să îndeplinească, la data numirii, cumulativ, urmatoarele condiții: să aibă calitatea de licențiat al unei instituții de învățământ superior cu durata stabilită de lege, acreditată, și o vechime de cel puțin 10 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul președintelui și vicepreședintelui, și de cel puțin 5 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul celorlalți membri.

Potrivit cv-ului oficial al lui Valentin Korman, cariera acestuia se rezumă la următoarele:

Iunie 2016-martie 2017 – Consilier Cabinetul Președintelui Consiliului Județean

Martie 2010-Mai 2016 – Administrator al SC Kos Invest Solutions SRL

Mai 1997-Deecembrie 2008 – Administrator al SC Kos Grup SRL

Este evident că Valentin Korman nu îndeplinește condiția de a fi avut o vechime de cel puțin 10 ani pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, calitatea de administrator al unei firme nefiind condiționată în nici un fel de nivelul de studii.

Mai mult, tot potrivit CV-ul publicat pe site-ul ONJN, Valentin Korman a absolvit facultatea în 2016, cee ace face imposibilă respectarea regulii privind cei 10 ani de activitate anterioară pe un post pentru care sunt necesare studii superioare.

Problema gravă data de această numire ilegală este însă că toate deciziile emise de ONJN din martie 2017 și până în prezent pot fi atacate extrem de ușor în instanță, cu 100% șanse de reușită. Ne referim aici la decizii privind suspendarea activității unor operatori de jocuri de noroc, amenzi aplicate de ONJN sau acordarea de licențe, toate având la bază decizii votate de Comitetul ONJN, din care face parte ilegal și Korman.

De altfel, surse din guvern susțin că fostul premier Mihai Tudose a fost informat despre această problemă, una care poate genera pierderi de zeci de milioane de euro la bugetul de stat, însă nu a mai avut timp să corecteze situația. Aceleași surse susțin că și premierul Viorica Dăncilă a primit această informare, urmând în scurt timp să ia o decizie, scrie B365.ro.