Cum a scăpat Kovesi de dosarul de la Secția Specială! Acuzații șoc la adresa procurorilor

Cum a scăpat Kovesi de dosarul de la Secția Specială! Acuzații șoc la adresa procurorilor
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 17 mai 2019, 15:05

Scandal total pe scena politică și în justiție. Înalta Curte a desființat toate acuzațiile Secției Speciale, iar Laura Coduța Kovesi a scăpat de dosar. Ecourile războiului nu s-au oprit însă aici. Sunt acuzații șoc la adresa procurorilor de la SIIJ. Aceștia ar fi controlați politic de către PSD.

Kovesi a scăpat de acuzațiile dintr-un dosar greu. Judecătorii ICCJ desființează rechizitoriul Secției Speciale pentru magistrați în dosarul repatrierii lui Nicolae Popa. Motivarea deciziei de revocarea a controlului judiciar, ce îi fusese stablit fostei şefe a DNA, vorbeşte despre acuzaţii neclare şi neprobate. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a spus la Digi24 că este cel mai mare abuz pe care l-a văzut, din ceaușism și până acum.

„Așa ceva nu am văzut pe vremea Rodicăi Stănoiu (fost ministru al Justiției în Guvernul Năstase, în perioada 2000-2004), și pe vremea lui Ceaușescu era greu să compui așa ceva, să condamni un om pe baza unui asemenea rechizitoriu”, a spus Cristian Tudor Popescu.

El a amintit că în acest dosar nu există nicio probă în afara declarațiilor denunțătorului, fostul parlamentar Sebastian Ghiță, care este și făptuitor în dosar. Ghiță a fugit din țară, în condițiile în care era judecat în mai multe dosare. „Nu există niciun înscris, niciun martor, nicio probă, absolut nimic. Înalta Curte spune lucruri de bun simț: chiar în ipoteza divizării prețului transportului infractorului Nicolae Popa din Indonezia, chiar în acea ipoteză susținută de făptuitorul denunțător Ghiță, aceasta nu se poate considera a fi un beneficiu sau folos personal obținut de Laura Codruța Kovesi. Era o operațiune de interes general, coordonată de niște alte instituții. Ce să obțină, cum să ia mită chestia asta d-na Kovesi?”, a continuat gazetarul.

Cristian Tudor Popescu vorbește și despre controlul judiciar impus de Secția specială Laurei Codruța Kovesi, declarat nelegal de Înalta Curte. „E imposibil de decelat, spune ÎCCJ, cum a ajuns procurorul la ideea potențialului infracțional ulterior, respectiv la necesitatea prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 10 ani, procesul a fost declanșat în urmă cu un an. Curtea se întreabă ce ne-am întrebat și noi toți: ce problemă era, ce martori putea să influențeze dna Kovesi fără control judiciar, când în dosar nu există niciun martor, nicio mărturie?”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Această creatură din tenebre, această Adina Florea, a dictat un document gol de orice conținut juridic pentru a o semi-aresta pe Laura Codruța Kovesi. Am o singură întrebare. Așa ceva rămâne fără consecințe? Când un procuror face așa ceva? Au spus toți cei care doresc desființarea DNA, care au modificat legile, care au vrut să dea ordonanța, toți au spus: republica procurorilor, procurorii își permit… Bun, ce este asta? Este cel mai mare abuz pe care l-aam văzut eu, din ceaușism și până acum. Nu am văzut ceva mai strigător la cer”, a mai spus gazetarul.

 

Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.